kanald.ro
Când poți ridica banii de la Pilonul 2
Când poți ridica banii de la Pilonul 2
Stiri
Află când poți ridica banii de la Pilonul 2. Iată ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a încasa pensia privată
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a ridica banii de la Pilonul 2. Află totul despre pensia privată, obligatorie pentru angajații cu vârsta de până la 35 de ani.
Pilonul 2 a fost adoptat în sistemul de pensi în anul 2008, prin legea 411/2004, cu scopul de a asigura o pensie suplimentară pentru salariații care își desfășoară activitatea în mediul privat.
Astfel, românii care s-au angajat începând cu 2008, cu vârsta de până la 35 de ani, sunt obligați să participe la Pilonul 2. Cota de contribuție la fondul de pensii este de 3,75%, din salariul brut al angajatului.
Persoana care nu a aderat la un fond de pensii în termen de 4 luni de la data la care este obligată, va fi repartizată aleatoriu la un fond de pensii de către instituţia de evidenţă.
Românii pot obține banii de la Pilonul 2, în momentul pensionării, pentru limita de vârstă. În caz de invaliditate, aceștia pot retrage banii, odată cu decizia de pensionare, indiferent de gradul stabilit.
În caz de deces, moștenitorii legali ai decedatului pot încasa banii direct sau îi pot transfera în contul personal de pensie privată.
Cei care vor să ridice banii din Pilonul 2 de pensie privată, trebuie să formuleze o cerere, prin care trebuie să specifice motivul, dar și cum dorește să încaseze acea sumă.
Aceștia pot încasa integral banii disponibili sau pot alege o plată eșalonată, pe cel mult 5 ani.Citește și: Ajutor încălzire 2023: Iată cine beneficiază de bani de la stat și care sunt documentele necesare
Când poți ridica banii de la Pilonul 2
Începând cu 15 decembrie 2022, moștenitorii legali pot încasa pensia privată a persoanei decedate. Înainte de modificarea legii, puteau încasa banii doar moștenitorii care nu erau angajați, în timp ce persoanele care aveau loc de muncă aveau de așteptat o perioadă mare de timp.
În plus, aceștia au opțiunea de a transfera suma de bani, în contul personal de pensie privată.
„Plata către participanţi sau beneficiari se face la cererea acestora. Sumele sunt disponibile fie ca plată unică (toţi banii deodată), fie ca plăţi eşalonate (rate lunare egale) pe o perioadă de cel mult 5 ani. Tratamentul fiscal al sumelor primite din Pilonul 2 este identic cu cel pentru veniturile din pensii din sistemul public (Pilonul I)”
Potrivit legii, solicitantul poate primi banii proveniți din Pilonul 2 de pensie al decedatului, după 10 zile de la cererea de retragere.
Când poți ridica banii de la Pilonul 2
În România a fost implementat și Pilonul 3 de pensii, care reprezintă un fond de contribuție voluntară în care angajatul decide cât vrea să plătească, iar banii pot fi scoși la vârsta 60 de ani sau în caz de invadilitate.
Pentru Pilonul 2, suma de bani este colectată din contribuția individuală de CAS, în timp ce pentru Pilonul 3 este vorba de o contribuţie distinctă care se va colecta din venitul salarial brut lunar al asiguratului.
Nivelul capitalului social pentru autorizarea ca administrator de fond este de 4 milioane Euro pentru Pilonul 2 şi de 1,5 milioane Euro pentru Pilonul 3.
Surse: mmuncii.ro, euronews.ro