
In articol:
- Postul Crăciunului 2022
- Ultima zi din Postul Crăciunului
- Rugăciunea care se citește în Postul Crăciunului
Când se termină postul Crăciunului 2022? Află care este ultima zi de post și când este dezlegare la pește, pe parcursul postului.
Postul Crăciunului 2022
Postul Nașterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, așa cum este cunoscut de către toți credincioșii este ținut cu strictețe de credincioșii in întreaga lume. Acest post începe cu data de 15 noiembrie, după lăsatul secului din seara de 14 noiembrie.
Acest post se încheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească semnele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Astfel, creștinii postesc 40 de zile, ca să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat si născut din Fecioara Maria, dar și postul patriarhilor din Vechiul Testament.
Pe parcursul postului Crăciunului, credincioșii se vor ruga și vor merge mai des la biserică. De asemenea, aceștia vor consuma numai produse de post, cu excepția zilelor în care este dezlegare la ulei, vin sau pește.
Astfel, creștinii renunță la carne, ouă, lactate de orice fel și se rezumă la cereale, legume sau fructe.
Lunea miercurea și vinerea se consumă mâncare fără ulei și fără vin.
Dacă în zilele de luni, miercuri și vineri Biserica Ortodoxa prăznuiește vreun Sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creștinii pot consuma untdelemn si vin. În zilele din calendar cu cruce roșie se face dezlegarea la pește.
Citește și: În ce zile pică Crăciunul în 2022? Vezi câte zile libere primesc angajații români la această sărbătoare
Când se termină postul Crăciunului 2022. Vezi care e ultima zi de post
Ultima zi din Postul Crăciunului
Ultima zi din postul Crăciunului este 24 decembrie, ajunul. În această zi se ține de obicei post negru, rugăciune și slavă aduse Domnului, iar seara se mănâncă doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din faină și poame, deoarece cu semințe a ajunat și Daniil proorocul și cei trei tineri, care au prevestit si așteptat Nașterea Mântuitorului.
De Crăciun, indiferent de ziua săptămânii în care cade se mănâncă de dulce.
Citește și: Când e dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2022? Vezi cât durează Postul Nașterii Domnului
Când se termină postul Crăciunului 2022. Vezi care e ultima zi de post
Rugăciunea care se citește în Postul Crăciunului
Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Surse: calendarulortodox.ro, crestinortodox.ro, doxologia.ro