
kanald.ro
Mihai Stoica a declarat care au fost cei mai buni fotbaliști ai FCSB-ului în partida cu Craiova.
Sport
FCSB a defilat în deplasare pe stadionul Ion Oblemenco, împotriva celor de la Universitatea Craiova, scor final 0-3.
Universitatea Craiova nu a avut drept la replică în fața liderului actual al clasamentului din Superliga României, care a reușit să înscrie de trei ori pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, fără totuși să încaseze gol. Primul gol al partidei a fost înscris de căpitanul „roș-albaștrilor” Darius Olaru, din lovitură de la punctul cu var, în prelungirile primei reprize, iar la doar cinci minute de la fluierul de început al reprizei secunde, Florinel Coman a majorat diferența.
Tabela de marcaj a fost blocată de David Miculescu, care a reușit să înscrie în poarta oltenilor la doar un minut de la intrarea sa pe teren, stabilind scorul final de 0-3.
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a ținut să vorbească despre prestația fotbaliștilor vicecampioanei României, numind cei trei preferați ai săi din partida cu Universitatea Craiova. Deși s-au aflat trei nume pe lista favoriților săi, numărul unu a fost totuși Adrian Șut.
„Băluță, într-adevăr a răspuns pe teren, că a făcut un joc excepțional, în top 3 la mine e și el. Șut, de departe a fost numărul 1, a jucat fenomenal. Dar Șut cu Lixandru încep din ce în ce mai bine să joace.
Lixandru nu a făcut un meci slab de când a început să joace cu Cluj, a intrat la pauză în locul lui Olaru, când s-a accidentat, au găsit ai noștri modulul tactic în care să îi facă loc și lui Lixandru și lui Șut. El a jucat inter și nu a fost bine, și închizător parcă e jucător tentat să apară alături de coechipierii din față.
Fotbaliștii FCSB-ului au sărbătorit alături de fani după victoria la scor cu Craiova.
[Sursa foto: Instagram FCSB]Purtătorul tricoului cu numărul „zece” nu se mai află în rândul titularilor după ce Luis Phelipe a fost transferat la FCSB, iar Gigi Becali a declarat că îi va fi din ce în ce mai greu tânărului fotbalist să prindă primul „11”.
În partida cu Universitatea Craiova, Octavian Popescu a fost introdus pe teren în minutul 76 în locul lui Florinel Coman, dar nu a reușit să aibă evoluții strălucite, lucru evidențiat și de patronul Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera a declarat că atacantul are totuși recenzii bune la antrenamente, lucru confirmat de oamenii săi de bază de la club.
„Despre Tavi mi-au spus că e foarte bun la antrenamente. S-a văzut că dorință are, dar realizări nu, nu a avut”, a spus Gigi Becali.