
kanald.ro
Vedete
Carmen de la Sălciua a amânat nunta cu Marian Corcheș pentru anul viitor.
Carmen de la Sălciua și regăsit fericirea în brațele lui Marian Corcheș, bărbatul care a făcut-o din nou să iubească, după ce a trecut printr-o căsnicie eșuată alături de Culiță Sterp. Relația dintre cei doi a evoluat rapid, artista fiind cerută în căsătorie la puțin timp distanță de momentul în care au decis să formeze un cuplu. Ulterior, au stabilit că vor face nunta anul acesta, însă se pare că planurile le-au fost date peste cap.
Carmen de la Sălciua trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa de când se află într-o relație cu alesul inimii sale. Cu toate că totul merge foarte bine între ei, au decis să amâne nunta. Motivul îl aflăm chiar de la ea!
În cadrul unui interviu, Carmen de la Sălciua a dezvăluit că relația ei merge foarte bine, însă s-a găsit nevoită să anuleze nunta și să se gândească la o nouă dată pentru anul viitor. Atât artista, cât și soțul ei au avut o perioadă foarte aglomerată în plan profesional, astfel încât nu au mai putut aloca timp și pentru ei, pentru organizarea nunții.
Carmen de la Sălciua își asigură fanii că nunta va avea loc la anul, însă data încă nu a fost stabilită exact.
„Suntem bine, suntem cu foarte multă treabă și cu pensiunea și cu evenimentele și obosiți pentru că am avut destul de multe evenimente. Nu prea avem timp pentru noi. Nunta probabil la anul. Nu mai reușim anul acesta. Într-un an avem timp, dar nu anul acesta. Probabil anul viitor”, a declarat Carmen de la Sălciua, conform Antena Stars.
Se pare că venirea toamnei au făcut-o pe Carmen de la Sălciua să simtă nevoia să facă anumite schimbări. Cu toate că a declarat acum ceva vreme că nu își va mai apropia părul de salonul de înfrumusețare pentru a se vopsi, artista nu s-a putut abține, așa că și-a făcut o nouă schimbare de look.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
De când se află într-o relație cu Marian Corcheș, Carmen de la Sălciua a pierdut șirul vizitelor în salonului de înfrumusețare și al sesiunilor de vopsire. Până în acest moment, în doar câteva luni, artista a încercat aproape toate nuanțele, până, iată, a ajuns ca acum să fie șatenă.