
Nu există o rochie de mireasă care să pună mai bine în valoare silueta ca cea stil sirenă! O spune Aryanna Karen, designerul român care a îmbrăcat peste trei mii de femei în ziua nunții. Întrucât urmează un sezon plin de astfel de evenimente, am întrebat-o pe specialista în vestimentație de ceremonie care sunt avantajele unei astfel de creații, iar răspunsurile s-ar putea să vă surprindă!
Rochiile de acest tip, potrivite pentru orice înălțime
O rochie de mireasă pe corp, așa cum este cazul celei tip sirenă, ilustrează cum nu se poate mai bine silueta feminină și le va face pe purtătoare să se simte precum divele pe covorul roșu! O astfel de creație este menită să scoată în evidență bustul generos, talia subțire și șoldurile mai late, focusându-se pe latura senzuală a celei care o alege.
"În ciuda preconcepțiilor, o rochie stil sirenă avantajează atât miresele înalte, cât și pe cele minione, putând fi abordată indiferent de înălțime, atât timp cât proporția bust-talie-șolduri încadrează silueta în modelul clepsidră."
Simplă sau accesorizată cu o trenă detașabilă, rochia de mireasă tip sirenă este un spectacol în sine, dar, surprinzător, poate fi și o alegere extrem de confortabilă, ținând cont de faptul că, spre deosebire de cea stil prințesă, nu creează un volum suplimentar care să o incomodeze în vreun fel pe purtătoare. Creația va fi mai ușoară, permițându-i astfel miresei să se miște și să danseze... fără stres.
Rochia ideală pentru petrecerile în aer liber? Cu siguranță!
Creată pentru miresele moderne, rochia stil sirenă conferă un aer contemporan evenimentului, fiind perfectă pentru petrecerile care au loc în orașele mari, spun specialiștii.
"Rochia stil sirenă merge mână în mână cu ceremoniile luxoase, care au loc într-un ballroom elegant, dar, contrar așteptărilor, este potrivită și pentru petrecerile organizate în aer liber, tocmai pentru că este mult mai ușor de purtat față de o rochie amplă!"
Iar faptul că o rochie stil sirenă urmează conturul corpului mai vine la pachet cu un avantaj: ușurința accesorizării! Orientați-vă către bijuterii din argint ori din platină dacă optați pentru o rochie alb pur și îndreptați-vă către aur galben și perle dacă vă place nuanța ivory. Cât despre modele propriu-zise ale rochiei, aveți de unde alege! Puteți să optați pentru un decolteu adânc sau pentru unul mai cuminte, pentru bretele ori mâneci elegante, pentru o creație cu spatele gol sau brodat. Rezultatul va fi întotdeauna sexy și rafinat, dacă urmați o regulă extrem de simplă!
"Aveți grijă să existe o armonie între top și fustă, pentru a oferi senzația de ținută echilibrată. O rochie de mireasă stil sirenă poate fi accesorizată și cu un voal lung, tip spaniol, dar și cu unul mai scurt, în funcție de preferințe."
În ceea ce privește încălțămintea, trebuie să țineți cont, înainte de toate, de locul unde va avea loc petrecerea: specialiștii vă sfătuiesc să vă orientați către pantofii cu toc gros și pătrat, dacă nunta va avea loc în aer liber, deci pe un teren ușor denivelat și să optați pentru pantofi cu toc cui doar la ceremoniile organizate la interior. Probabil cea mai potrivită alegere pentru aceste rochii de mireasă tip sirenă rămâne încălțămintea fără platformă. Înainte de orice însă, puneți-vă o întrebare simplă: oare pot sta încălțată ore în șir în perechea de pantofi preferată sau mai bine mă reorientez?!