Cătălin Bordea într-o emisiune TV

Vedete

Cătălin Bordea, mesaj neașteptat pe rețelele de socializare! Ce a ținut să posteze comediantul, la câteva luni de la divorțul de Livia: „Sună prea frumos ca să înlocuiască”

Cătălin Bordea a transmis un mesaj neașteptat pe rețelele de socializare. Despre ce este vorba?!

Cătălin Bordea nu ratează nicio ocazie sa-și țină urmăritorii la curent cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, împărtășind cu internauții atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, însă acesta nu uită nici de postările amuzante, cu care reușește mereu să le aducă un zâmbet pe buze celor ce îl îndrăgesc.

Așa s-a întâmplat și de curând, asta pentru că prin intermediul unui text realizat în modul lui caracteristic, respectiv cu mult umor, comediantul a dorit să le spună și fanilor din mediul online ce părere are despre persoanele narcisiste și cum sunt acești oameni, în viziunea lui.

Citeste si: Ioniță de la Clejani a ajuns la spital! Fiul său a făcut anunțul trist: „Trece printr-o chestiune despre care nici nu pot să îmi permit să vorbesc...”- kfetele.ro

Citește și: Cum a trecut, de fapt, Cătălin Bordea peste divorțul de Livia? Nelu Cortea a spus acum adevărul. Zilnic făcea acest lucru: „E și ciudat”

„Cuvântul frizer sună mai bine ”stilist”. Cum și ”femeie de serviciu” sună mai bine ”lucrător în menaj”, dar ”narcisist” sună prea frumos ca să înlocuiască ”un c***t de om”. E doar părerea mea.”, este mesajul transmis de Cătălin Bordea, în mediul online.

Citeste si: Fiica de 14 ani a femeii găsite fără viață într-o pădure la marginea Capitalei a fost reținută pentru instigare la omor calificat! Adolescenta l-ar fi convins pe iubitul ei să-i ucidă mama- kanald.ro

Ce i-a putut spune Mihai Bobonete lui Cătălin Bordea, după divorțul de Livia

Fără îndoială, divorțul dintre Livia și Cătălin Bordea a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că toți fanii lor credeau că cei doi sunt extrem de fericiți împreună, având în vedere că nimeni și nimic nu prezicea o separare.

Ei bine, însă, se pare că în realitate lucrurile stăteau cu totul și cu totul diferit, dar chiar și așa, comediantul a decis să vorbească public despre acest subiect, abia când el și Livia au semnat oficial actele de divorț.

Citește și: „Mi-e dor de tine, aștept să vii acasă” Cătălin Bordea a găsit puterea să-i facă o declarație „de dragoste” publică, după tot ce i s-a întâmplat! Actorul așteaptă cu nerăbdarea marea revedere

Citeste si: Ioniță de la Clejani a ajuns la spital! Fiul său a făcut anunțul trist: „Trece printr-o chestiune despre care nici nu pot să îmi permit să vorbesc...”- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Veronica distruge orice urmă de romantism: "Se dau astea îndrăgostite tare. Cine ești tu? Îți dau maxim o săptămână cu el". Concurenta din Casa Iubirii susține că Robert se folosește de interacțiunea cu Bianca pentru a rămâne în competiție- radioimpuls.ro

Totuși, de curând, în cadrul emisiunii online moderată de Bordea și bunul său prieten, Cortea, acolo unde l-au avut invitat pe Mihai Bobonete, actorul din urmă a dorit să-i spună câteva cuvinte public amicului său privind divorțul de fosta soție.

„Bordea, cam cât crezi tu că o să ducă toata treaba asta în care toata lumea te vede ca pe o victimă după despărțire? Tu de asta profiți acum, mă! Odată pui ochii ăia de pisoi și toată lumea trebuie să fie cu tine: Săracul, ați auzit ce i s-a întâmplat? Să mor eu, când îi ziceam acum un an, el era: Ce, mă? Băi, băiatule, eu dau șase îmbrățișări și n-am nimic, șapte, opt, dar nu le contoriza și pe ale altuia. Și acum tu ești motanul ăla rănit, tu crezi că toată lumea o să zică încontinuu: Săracul, nu ne mai interesează, gata.”, a mărturisit Mihai Bobonete în podcastul moderat de Nelu Cortea și Cătălin Bordea.

Cătălin Bordea și Livia Eftimie [Sursa foto: Instagram]