
kanald.ro
Vedete
Eliza Iliescu, fata celei mai bătrâne mame, a fost dată la şcoală mai devreme.
Adriana Iliescu a ţinut ca fiica ei să înceapă mai devreme şcoala, aşa că micuţa Eliza a dat o testare privind cunoştinţele şi o alta psihologică încă la 5 ani pentru a fi admisă elevă în clasa întâi. Aşa a ajuns fata celei mai bătrâne mame să fie şcolăriţă la doar 5 ani!
Deşi, în primii ani de şcoala, micuţa Eliza a făcut faţă cu brio lecţiilor, Adriana Iliescu mândrindu-se de fiecare dată cu rezultatele ei excepţionale, în vară, copila nu a reuşit să obţină o notă prea mare la examenul de la finalul clasei a VIII-a.
Diferenţa de vârstă de circa 2 ani între Eliza şi restul colegelor ei se vede acum şi în înălţime.
Eliza Iliescu s-a născut pe 16 ianuarie 2005 şi a devenit celebră încă din primele zile de viaţă şi asta pentru că mama ei, Adriana Iliescu avea la cel moment 67 de ani.
Atunci, aceasta a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai vârstnică femeie din lume care dădea naştere unui copil. Între timp, a pierdut acest titlu la nivel mondial, însă a rămas cea mai bătrână mamă de la noi din ţară.