
In articol:
- Irinel Columbeanu, la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”: ”Sunt unele avantaje când ești eliberat de grijile bănești”
- Irinel Columbeanu a invitat-o la masă pe Denise Rifai
Irinel Columbeanu a fost unul dintre cei mai bogați și mai excentrici români. Acum, a devenit românul care are poate cea mai spectaculoasă poveste despre cum să ajungi dintr-un palat într-o locuință modestă.
În urmă cu circa 10 ani, averea lui Irinel Columbeanu era estimată la peste 150 de milioane de euro, constând în mai multe afaceri, bani în conturi, terenuri, mai multe proprietăți în Capitală, dar și o vilă spectaculoasă la Izvorani. Astăzi, Irinel Columbeanu a pierdut totul: locuiește cu chirie într-un apartament cu două camere, despre care spune cu nostalgie că are dimensiunea băii din vila de la Izvorani, au dispărut menajera, șoferul, bucătăreasa și alți angajați. Conform datelor publice, ANAF a pus proprire pe toate bunurile sale de 8 milioane de euro.
Irinel Columbeanu a vorbit despre cati bani mai are[Sursa foto: Kanal D]
Irinel Columbeanu, la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”: ”Sunt unele avantaje când ești eliberat de grijile bănești”
Invitat la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, fostul milionar a fost întrebat câți bani mai are astăzi.
”De câți e nevoie ca să trăiesc liniștit, fără problemele dinainte care și ele s-au dus odată cu banii. Iar dispobilitatea mea de a face bani urmează să se dovedească în timp și zi de zi (…) Întotdeauna încerc să învăț ceva nou. Sunt unele avantaje când ești eliberat de grijile bănești. Știu să gătesc”, a răspuns Irinel Columbeanu.
Citeste si: Cât de mare este datoria lui Irinel Columbeanu! Am aflat suma exactă și ne-a luat durerea de cap! EXCLUSIV
Irinel Columbeanu a invitat-o la masă pe Denise Rifai
Dacă la prima întrebare despre bani, Irinel Columbeanu a evitat răspunsul, atunci când a fost întrebat de Denise Rifai câți bani cheltuiește lunar pe mâncare, fostul milionar de la Izvorani, a făcut un calcul rapid și a spus o sumă.
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
”Stați un pic să fac o socoteală. Nu știu, undeva între 30 și 50 de milioane. Se întâmplă sa folosesc acești bani pentru mâncare. Faptul că îmi gătesc singur este o plăcere, nu o fac întotdeauna pentru că nu am atâta răbdare”, a răspuns Irinel Columbeanu la întrebarea câți bani cheltuiește lunar pe mâncare.
Și cum, Denise Rifai a enumerat câteva feluri de mâncare pe care a citit în presă că fostul milionar știe să le pregătească, Irinel i-a spus că cel mai potrivit mod de a-i testa abilitățile culinare ar fi să o invite la masă. ”Și ce mi-ați găti?”, a întrebat Denise Rifai. ”Cred că rață”, i-a răspuns Irinel Columbeanu.