Cazul Sorinei, fetița de 8 ani luată cu mascații din sânul familiei care o crescuse până atunci a revoltat întreaga Românie. Mii de oameni și-au exprimat părerea dezaprobatoare în mediul online după ce au văzut imaginile cutremurătoare cu micuța luată pe sus de lângă femeia pe care ea o numea „mamă”.
Sorina se află acum în Statele Unite ale Americii, alături de familia adoptivă, dar asistenții maternali care au crescut-o speră că ea va reveni alături de ei sau că vor putea păstra legătura cu ea.

Cazul Sorina se repetă?
Cazul Sorina e pe cale să se repete, de această dată în Bocșa, Caraș Severin. Soții Miloș au de șase ani o fetiță în plasament și, în această vară, au fost anunțați că ea a fost adoptată de o familie din Timișoara.
Soții Miloș au depus și ei actele pentru a o adopta pe fetița de 7 ani, dar li s-a spus că este prea târziu.
„Pe nimeni nu interesează că fetiţa asta s-a ataşat de noi şi ne consideră părinţii ei şi nu mai vrea să plece de la noi. Ea suferă foarte mult, face atacuri de panică, suferă de anxietate, în ultimul timp am fost cu ea tot prin spitale din cauză că vor să o ia de la noi", a declarat Cornelia Miloş, conform adevărul.ro.
„Copiii noştri, care sunt în străinătate, au anunţat pe Facebook rudele şi vecinii, noi suntem membri şi într-o biserică creştină de aici, de la Bocşa. O să vină multă lume să ne susţină. Noi nu dăm fetiţa", a mai spus Cornelia Miloş.