
kanald.ro
Actualitate
Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române, a recunoscut că s-a întâlnit cu membri ai clanului Duduianu în noaptea dinaintea înmormântării lui Emi Pian.
Într-un interviu pentru Antena 3, Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române, a confirmat că s-a întâlnit cu membri ai familiei lui Emi Pian. S-a întâmplat chiar în noaptea dinaintea înmormântării liderului clanului de interlopi, iar Liviu Vasilescu a explicat prezența sa acolo prin faptul că le-a cerut celor din clanul Duduianu să organizeze înmormântarea la primele ore ale dimineții, adică cu câteva ore mai devreme decât era programată.
"Am fost de mai multe ori în acea noapte în sectorul 5, şi lucrurile nu erau tocmai pozitive, din informaţiile pe care le primeam din stradă. (…) Noi am stabilit o tactică care urma să fie pusă în opera sâmbătă dimineaţa. Urmau să fie percheziţii, dar instanţa nu a aprobat vineri seara aceste percheziţii, deci tactica nu s-a aplicat.
A rămas să căutăm metode în care să nu avem aglomerări mari de persoane.
Dacă voiam să mă ascund, stăteam în maşină, nu veneam cu maşina oficială. NU a fost o acţiune ascunsă, sunt acţiuni care se fac", a declarat Liviu Vasilescu pentru Antena 3, după ce în urmă cu mai multe zile au apărut imagini de pe camerele de supraveghere stradală din noaptea în care acesta s-a întâlnit cu membri ai familiei lui Emi Pian.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
Liviu Vasilescu este șeful poliției Române din august 2019. Acesta a fost numit în funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) de premierul de atunci, Viorica Dăncilă, după ce fostul șef al Poliției fusese demis în urma proastei gestionări a cazului Caracal.
Până la acel moment, chestorul Liviu Vasilescu condusese Direcția de Operațiuni Speciale din Poliția Română până în aprilie 2018, când a fost schimbat din funcție și mutat la Direcția Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.Ultima declarație de avere depusă de șeful Poliției Române este din septembrie 2019, la scurt timp după numirea sa în această funcție. Conform acestui act, Liviu Vasilescu și soția dețin un apartament de 100 mp în București și o casă de vacanță de aproape 300 mp în Vâlcea, unde de altfel, soții Vasilescu au și două terenuri, unul agricol în suprafață de 4.700 mp și unul intravilan, cel mai probabil curtea casei de vacanță, de 640 mp.
În ceea ce privește conturile bancare, dacă șeful Poliției Române scrie în declarația de avere că are doar un ”overdraft” de 32.316 lei, soția sa are un depozit de 51.959 de lei, iar fiica lor are în contul său 38.342 de lei și 4.002 euro. Soții Vasilescu nu aveau anul trecut credite la bănci și nici datorii la alte persoane, iar veniturile lor erau formate doar din salarii.