
kanald.ro
Ce avere are Marius Moise, iubitul Biancăi, de la Insula iubirii 2023. Vezi din ce face bani „Făt Frumos”
Vedete
Cu ce se ocupă Marius Moise de la Insula iubirii 2023? Iată din ce face bani „Făt Frumos” al emisiunii!
Cum în ultimul timp s-a speculat că Bianca Giurcă s-ar ține strâns de relația cu Marius Moise doar datorită banilor, iată cu ce se ocupă „Făt Frumos” al emisiunii și din ce își câștigă existența!
Marius Moise și Bianca Giurcă au acceptat provocarea Insula Iubirii 2023 pentru a-și supune relația la cel mai greu test al fidelității. Cei doi sunt unul dintre cele 5 cupluri ale emisiunii și concurează pentru a afla dacă relația lor poate trece cu brio prin provocarea ispitelor.
La început, cuplurile au fost despărțite în două tabere, unde vor locui alături de ispitele care vor încerca să le supună testului suprem timp de 21 de zile. Marius Moise a fost primul concurent căruia i s-a aprins flacăra ispitei după doar 4 zile.
Mai mult decât atât, tânăra este conștientă de faptul că alte femei pot fi trecătoare în viața lui Marius Moise și atâta timp cât nu se atașează emoțional de ele, ei îi convine situația și nu are nimic de comentat.
Începând cu declarațiile concurentei, în mediul online s-a realizat un adevărat scandal, speculându-se că acestei gânduri ale Biancăi s-au declanșat din prisma faptului că este întreținută financiar de către Marius și nu îi poate impune să fie fidel, întrucât îi este teamă că o va părăsi și va rămâne fără bani.
Marius Moise este fermier și locuiește la sat. Iubita sa, Bianca Giurcă, este casnică, după cum a declarat, și se ocupă cu treburile gospodărești în timp ce partenerul său este la muncă.
Citește și: Cine sunt Bianca și Marius de la Insula iubirii 2023. Cei doi formează un cuplu de mai bine de trei ani
Ce avere are Marius Moise, iubitul Biancăi, de la Insula iubirii 2023. Vezi din ce face bani „Făt Frumos”
După ce a fost acuzată că este întreținută de Marius Moise și acesta este motivul pentru care i-ar ierta până și infidelitatea, Bianca Giurcă a răbufnit în mediul online explicând că muncește de la vârsta de 15 ani și nu are nevoie de niciun bărbat care să o întrețină.
„Nu am nevoie de un bărbat să mă întrețină. Mă întrețin de la 15 ani. În timpul liceului aveam două locuri de muncă, am luat și bacul, am făcut și o facultate. În prezent toate lucrurile pe care mi le doresc mi le plătesc singură, plus de asta îmi ajut și familia ”, a scris Bianca Giurcă pe pagina sa de Instagram.
Mai mult decât atât, tânăra a postat și un extras de cont, unde arată câți bani a făcut într-o singură lună din TikTok, și anume 13.164 de dolari.
„Știu că e urât să vorbești despre bani, iar întotdeauna am evitat, dar m-am săturat de toate țațele care își dau ele cu părerea de ce am ales să accept eu niște lucruri în relația mea”, a mai spus iubita lui Marius Moise.
Citește și: Care este deznodământul Insula Iubirii 2023? Vezi care sunt cuplurile care au căzut în ispită
Programe TV Kanal D
Un nou serial turcesc „ Melek ”a fost lansat marți, 4 iulie 2023, pe micile ecrane, doar la Kanal D. Telespectatorii vor putea urmări cel mai nou serial turcesc, începând cu 10 iulie 2023, timp de trei zile pe săptămână, de luni până miercuri, de la ora 20:00.
Titlu original al producției este „Benim Adim Melek- Pe mine mă cheamă Melek” și înlocuiește serialul Totul pentru familia mea, care a ajuns la finalul sezonului în data de 3 iulie.
Benim Adim Melek a fost difuzat în Turcia, în 2019. Serialul îi are ca protagoniști pe Nehir Erdogan şi Kutsi şi are 66 de episoade.
Surse: a1.ro, libertatea.ro