Ce faci cu soţul în ultima lună de sarcină?

Perioada sarcinii este o provocare atât pentru viitoarea mămică, cât şi pentru partenerul ei

Autor: R.L.

Atenţia este îndreptată în cea mai mare parte spre copil şi spre starea de bine a mămicii, astfel că relaţia cu soţul sau iubitul poate avea, uneori, de suferit.

În ultima lună de sarcină emoţiile se intensifică, la fel şi disconfortul fizic şi nerăbdarea viitoarei mămici. După naştere, urmează o perioadă în care grija pentru cel mic este prioritară, iar cuplurile nu mai au parte, de multe ori, de intimitatea de altădată.

Ela Crăciun s-a consultat cu comunitatea ei de mămici de pe Facebook şi a întocmit un clasament cu şapte activităţi pe care este bine să le urmezi în cuplu, chiar dacă naşterea celui mic bate la uşă.

“Dacă sarcina e un maraton în care îţi plănuieşti minuţios fiecare pas pentru următoarea perioadă, ultima lună este sprintul. Zic şi eu asta de dragul metaforei, pentru că sprintenă nu mai eşti. E poate luna în care te simţi cel mai puţin mobilă, mai inconfortabilă şi mai umflată ca niciodată. Chiar dacă nu o să te simţi în formă şi nu o să ai chef de altceva decât să naşti, să vă cunoaşteţi şi să începi să te întorci, încet, la kilogramele tale, să ştii că nici următoarele luni nu va fi foarte uşor. Timpul va fi şi mai comprimat, vei sta trează noaptea, iar momentele cu soţul tău vor fi tot mai puţine.

Cuplul va fi consumat doar de lucrurile referitoare la venirea noului copil pe lume. Ultimele detalii, vopseaua din camera copilului, poate ai pătuţul deja cumpărat, căruciorul, ultimele sfaturi. Cuplul cade în plan secundar şi va continua aşa o bună bucată de timp.
Soluţia este să petreceţi timp de calitate în ultima lună de sarcină, înainte ca avanlanşa de emoţii şi întâmplări să se declanşeze.

1. Mergeţi să vedeţi o piesă de teatru sau un film. De preferat o comedie. Nu aveţi nevoie de prea multe motive să plângeţi în perioada asta. O să vă bucuraţi de puţin timp pentru o voi, o şansă în plus să vă ţineţi în braţe, să fiţi adolescenţi.

2. Restaurantul preferat nu trebuie lăsat să aştepte după venirea copilului că s-ar putea să nu îl mai găsiţi acolo.

Aşa că, ia-ţi cea mai drăguţă rochie care te mai încape, rezervă cea mai intimă masă, cere lumânări şi bucură-te de cina ta liniştită alături de partner.

3. Dormi. Poate nu e un plan la fel de spectaculos, dar e mai important ca primele două, chiar dacă mai egoist. O să ai nevoie să te încarci de energie în perioada următoare. Aşa că, oricât de incofortabil îşi este să stai acum în pat, găseşte poziţia ideală şi dormi ori de câte ori ai ocazia.

4. Dacă nu ţi-ai făcut planul pentru ziua naşterii şi perioada imediat următoare, acesta este momentul. Pune-te cu el la o masă şi discutaţi, relaxat. Dacă nu e primul copil, o să fie mai uşor. Dar poate au fost lucruri care nu ţi-au plăcut la prima sarcină şi el nu a aflat încă. Poate e vremea să îi spui că nu vrei să îţi vină prietenii la spital şi nici să aducă flori.

5. Şi dacă tot eşti la acest capitol, e cazul să pregătiţi împreună şi geanta de spital. Pentru că nu numai mămicile sunt pe vârfuri în ziua cu pricina, ci şi taţii. Aşa că ai grijă să ai tot ce îţi trebuie. De la încărcător pentru telefon la maiou pentru alăptat.

6. Faceţi multe fotografii care să vă amintească de această perioadă când eşti mai însărcinată ca niciodată. Oricât de ciudat pare, o să vrei să o ai prezentă cât mai mult timp.

7. Dacă nu aţi mai schimbat scutece, poate fi amuzant să practicaţi împreună înainte. O să vă distraţi şi în momentul în care vine bebe o să scăpaţi de un stres. Vorbiţi puţin cu o mămică sau cu un doctor despre momentul care vă va mânca multe ore: scosul aerului sau râgâitul copilului. Şi nu ar fi tocmai greşit dacă vorbeşti şi cu un expert în alăptare ca să te liniştească în această privinţă. Dar nu te panica, majoritatea lucrurilor o să le înveţi cu o viteză uluitoare în primele 3 zile de spital şi o să pară că le-ai făcut de o viaţă.

Împarte clipele frumoase şi bucură-te alături de partener de perioada următoare. Şi nu uita să îi faci loc în viaţa copilului şi tăticului încă de la început pentru că vei vrea să faci tu totul mai repede şi mai bine pentru că pare că poţi şi ştii. Aşa o să te oboseşti peste măsură şi vei invita şi mai tare la momente de tensiune. Iar ele vor exista oricum”, a scris vedeta pe blogul ei, www.elacraciun.ro.

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies