Emil Rengle, unul dintre jurații show-ului de la Kanal D, "Îmi place dansul", și Cristina Mihaela Dorobanțu, prezentatoarea emisiunii, au o relație extraordinară de prietenie, atât pe platourile de filmare, cât și în afara lui.
Frumoasa prezentatoare recunoaște că este fascinată de coregrafiile celebrului jurat și este hotărâtă să învețe să danseze pe tocuri mai bine decât acesta.
"Îmi doresc să învăț și eu acest stil. O să mă duc la el să învăț când vom avea timp liber. I-am promis, mai ales că încearcă de fiecare dată să mă învețe două-trei mișcări. Țin mult la el, am rezonat cu el, poate pentru că avem vârste apropiate.
Dintre toți jurații el este cel care mă încurajează cel mai mult, îmi spune să am încredere în mine, pentru că într-o zi o să învăț să dansez", a spus Cristina Mihaela Dorobanțu.
Partenera de emisiune a lui Victor Slav este convinsă că are o comunicare telepatică cu Emil Rengle: "La filmari este singurul jurat de la care intuiesc nota pe care o va da".
Cristina Mihaela Dorobanțu are, însa, și o mare satisfacție.
"Când am văzut că nu pot executa pașii lui, l-am învățat eu pe el coregrafia mea. S-a amuzat, m-a susținut și i s-a părut extraordinar că încerc", a povestit gazda emisiunii "Îmi place dansul".
Ce coregrafii îndrăznețe va prezenta Emil Rengle și dacă învață Cristina Mihaela Dorobanțu să danseze, aflați urmărind o nouă ediție a emisiunii "Îmi place dansul", duminică, începând cu ora 20.00, la Kanal D.