
kanald.ro
Actualitate
Șeful DSU face precizări și cu privire la purtarea măștilor de protecție.
Încă de la debutul carantinei cauzate de pandemia de coronavirus, oamenii au sperat la un medicament, un leac care să le redea libertatea de mișcare și care să pună capăt purtării măștii de protecție și distanțării sociale. Prin urmare, toți își doresc ca viața pe care o știau înainte să revină. Astfel, oamenii de știință au lucrau și au creat un vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 care să ofere protecție pe o perioadă limitată de timp. Este nevoie de două doze de ser, repetate la 21 de zile după prima doză, pentru ca imunizarea să fie completă.
Dozele de vaccin au fost distribuite la nivel mondial și fiecare țară a început șă imunizeze populația, În România, Campania de vaccinare a început la finalul anului trecut, pe 27 decembrie. De atunci și până pe 15 ianuarie, când a început și a doua etapă a campaniei de vaccinare, peste 183 de mii de oameni s-au imunizat. Iar pentru a ușura procesul de înscriere la vaccinare, autoritățile române au pus la dispoziție o platformă pentru programări online.
Mai mulți experți din sănătate au declarat că vaccinul este sigur și eficient și este singura armă disponibilă momentan pentru a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2, care până la acest moment a făcut peste două milioane de victime.
Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat că vaccinul este singurul „medicamen” care crește imunitatea împotriva bolii provocate de virusul SARS-CoV-2. De asemenea, acesta face apel la populație să vină într-un număr cât mai mare la imunizare, pentru ca această criză epidemiologică să ia sfârșit.
„Persoanele care au fost testate şi au intrat în studii, ele în continuare sunt evaluate la numărul de anticorpi, cu cât trece timpul mai mult, şi se pare că imunitatea este valabilă şi acuma, înseamnă că timpul se prelungeşte.
Important este că faptul că vrea lumea să se vaccineze. Este un semn pozitiv. Eu sper că mulţi dintre ezitanţi să îşi schimbe părerea şi să vină şi ei la vaccin, iar dacă acum suntem limitaţi la Pfizer BoiTech, în următoarea perioadă vor veni şi dozele de la Moderna şi de la Astra Zececa, care se pare cantitatea va fi mai importantă şi atunci
Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a făcut precizări și cu privire la purtarea măștilor de protecție. Acesta spune că vor avea loc discuții în ceea ce privește acest subiect abia după ce circa 60-70% din populație va fi imunizată.
„Deci vaccinarea în primul rând protejează fiecare individ ca persoană, dar vaccinarea colectivă, mai ales după ce am ajuns la un anumit procent, protejează comunitatea. Până nu atingem acest procent de 60-70 la sută din populaţie, normal că purtarea măştii este recomandată.
La momentul în care vom ajunge la un procent de vaccinare mai mare şi la reducerea răspândirii virusului într-un mod semnificativ, să înceapă discuţiile cam unde va fi obligatorie masca şi unde nu. Poate că începe să dispară treptat din obligativitatea în aer liber, încet – încet să dispară şi din obligativitatea în spaţiile închise, dar cu anumite condiţii. Nu cred că va fi o dispariţie imediată, dar va fi o dispariţie treptată a regulilor de purtare a măştii şi asta depinde de o analiză a situaţiei epidemiologice şi de recomandările care vor veni din partea epidemiologilor”, a mai precizat Raed Arafat pentru Digi24.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a mărturisit că mai este nevoie de câteva luni bune ca numărul de doze de vaccin să fie suficient pentru a imuniza populația.
„Vorbim despre un număr limitat de vaccinuri pe care le avem disponibile, de doze de vaccin pe care le avem disponibile, deci în sine evident că există un plafon. Informaţia este publică de multă vreme, şi anume că de la Pfizer primim o cantitate limitată de doze de vaccin, din păcate. Este valabil pentru orice ţară din lume, de altfel. Nu avem destul vaccin cât să vaccinăm întreaga populaţie în momentul acesta.
Există două companii, două vaccinuri care au fost aprobate. A treia sursă potenţială, şi anume vaccinul de la AstraZeneca, ar putea să vină în cantităţi mult mai mari şi ar putea să vină deja din martie, dar nu ştim. Sunt încă necunoscute. Contează când vor primi aprobarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului”, a declarat ministrul Sănătății pentru B1TV.