
kanald.ro
Ce regretă Dan Petrescu după eliminarea CFR-ului din Cupa României
Sport
CFR Cluj a fost eliminată din Cupa României de către Sepsi OSK, cu scorul de 0-3.
CFR Cluj a fost învinsă în prima semifinală a Cupei României, de către Sepsi OSK, pe terenul acestora, cu scorul de 0-3. Iată ce își reproșează Dan Petrescu, antrenorul clujenilor, după înfrângere!
CFR Cluj a fost eliminată din Cupa României în prima semifinală a competiției, de către Sepsi OSK, pe terenul acestora, cu scorul de 0-3. Cele trei goluri au fost marcate de Nicolae Păun (minutul 10), Marius Ştefănescu (minutul 29) şi Mario Rondon (minutul 81).
Citește și: Se retrage Gigi Becali sau nu de la FCSB? Vărul său, Giovanni Becali are răspunsul: "La cum îl știu eu...”
După terminarea meciului, Dan Petrescu a oferit o declarație prin care își asumă eșecul clujenilor, prin faptul că a ales să trimită în teren aceiași jucători pe care i-a folosit în meciul cu Farul Constanța, deși știa că fotbaliștii sunt obosiți, întrucât nu au avut
„Cam așa a fost, asta este realitatea, din păcate jucătorii din meciul cu Farul nu și-au revenit. Am avut un meci cu intensitate maximă acolo, mult stres, se vedea că toți vor, dar nu puteau. Deplasarea a fost lungă până la Farul, ne-am întors la Cluj, iar apoi ieri am făcut cinci ore pe drum de la Cluj la Sf. Gheorghe.
Burcă mi-a zis că nu mai putea să alerge, greșeala mea, trebuia să nu îi bag pe aceiași. Am făcut 4 schimbări, am arătat mai bine în 10, asta e greșeala mea, trebuia să schimb vreo 7-8 jucători din meciul cu Farul.”, a mărturisit Dan Petrescu după meciul cu Sepsi, citează sport.ro.
Dan Petrescu
CFR Cluj a făcut miercuri seară, 26 aprilie, unul dintre cele mai slabe meciuri ale sale din acest sezon. Clujenii au jucat mai bine de o repriză în zece oameni, fundașul Andrei Burcă fiind eliminat în minutul 43. Pe lângă oboseala jucătorilor și alegerile antrenorului, Dănuț Lupu, fost internațional român, este de părere că CFR Cluj nu a fost interesată de acest meci, întrucât Dan Petrescu nu a folosit echipa de bază.
„Îi urez multă baftă lui Mircea Rednic, dar să bată Neluțu Sabău. Eu sunt fan Neluțu și mi-aș dori să câștige U Cluj. În ceea ce privește meciul de aseară, cred că e o problemă pentru că pe nicio echipă de tradiție din fotbalul românesc nu o mai interesează Cupa României.
La ce echipă a băgat Dan Petrescu, era normal să nu câștige meciul. Câți titulari au fost aseară în primul 11? Pentru Burcă a fost meci de vacanță.” , a declarat Dănuț Lupu, conform fanatik.ro.
Surse: sport.ro, fanatik.ro