kanald.ro
Se retrage Gigi Becali sau nu de la FCSB?
Se retrage Gigi Becali sau nu de la FCSB?
Sport
Gigi Becali și-a anunțat retragerea din fotbal a doua zi după înfrângerea cu Rapid, scor 0-1.
Gigi Becali și-a anunțat retragerea din fotbal, a doua zi după eșecul cu Rapid, scor 0-1, fiind profund dezamăgit de prestația centralului Horațiu Feșnic. Iată ce spune Giovanni Becali, vărul latifundiarului, despre decizia acestuia!
Gigi Becali este mai decis ca niciodată să iasă din fotbal, din pricina evenimentelor petrecute la meciul cu Rapid de duminică, 23 aprilie.
Chestionat despre situația vărului său, Giovanni Becali, a mărturisit că nu crede într-o posibilă retragere a lui Gigi Becali de la FCSB. Mai mult, acesta a comentat suma cerută de latifundiarul din Pipera pentru a vinde clubul. În opinia sa, Gigi Becali a cerut „o sumă logică, nici exagerată, nici mică”.
„La cum îl știu eu, nu cred că se poate despărți de FCSB. Dar e și problema familiei, a fetelor, are o vârstă. Am și eu băieți care stau în față. Are două nepoate și are și el nevoie de liniște.
Biserica e o chestie obligatorie pentru el. Părerea mea e că dacă e ceva care să îi ofere, într-adevăr, suma cerută, atunci probabil s-ar despărți de FCSB. E deja acolo de 20 și ceva de ani.
În situația asta, cred că e o sumă logică pe care a cerut-o.
Giovanni Becali
Profund afectat și dezamăgit de meciul de duminică, din Giulești, Gigi Becali a plecat miercuri, 26 aprilie, la Muntele Athos, cu un charter privat, scrie sursa citată mai sus.
Potrivit informațiilor celor de la fanatik.ro, Becali merge acolo în calitate de invitat special, făcând parte dintr-o delegație condusă de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și al doilea cel mai important om în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, după Patriarhul Daniel.Astfel, delegația, din care fac parte inclusiv membri ai Guvernului României, va participa la deshumarea unui preot care va fi declarat „sfânt” joi, 27 aprilie, în cadrul unei ceremonii. Latifundiarul din Pipera ar urma să revină în țară vineri, 28 aprilie, cu două zile înainte de startul returului play-off-ului din SuperLiga. În prima etapa a returului, FCSB va juca cu Universitatea Craiova, pe terenul oltenilor.
Sursa: fanatik.ro