kanald.ro
Vero Căliman
Vero Căliman
Vedete
Vero Căliman are o funcție nouă după ce a părăsit Gașca Zurli și este tare mândră de asta. Despre ce este vorba?!
Vero Căliman, cunoscută de toți copiii și părinții din România ca Fetița Zurli, a părăsit cea mai iubită formație de la noi din țară, respectiv Gașca Zurli, în urmă cu câteva săptămâni. Această veste i-a surprins pe toți, mai ales că nimic și nimeni nu bănuia că actrița va ajunge în pragul unei astfel de decizii.
Chiar și așa, încă de când a plecat din trupa Mirelei Retegan, Vero Căliman i-a asigurat pe toți că nu va renunța la pasiunea ei, aceea pentru actorie, precizând că va continua să aducă bucurie în sufletele copiilor din țară.
Zis și făcut, căci în prezent Vero Căliman este implicată în mai multe proiecte, iar actrița a vorbit despre cel mai recent. Se pare că tânăra a ajuns acum directorul artistic de programe al unei școli de teatru pentru copii, lucru care o bucură la maxim și despre care vorbește cu entuziasm.
“Este o bucurie să mă alătur echipei Școlii de Teatru și să contribui la dezvoltarea potențialului creativ al copiilor prin intermediul artei teatrale. Simt că este menirea mea să transmit mai departe din tot ce am acumulat până în prezent, iar conexiunea cu copiii nu o voi pierde niciodată. Le sunt alături în continuare! ”, a declarat Vero Căliman, conform Fanatik.ro.
Mai bine de 10 ani, Vero Căliman a interpretat personajul Fetița Zurli, iar copiii din România o adorau. Totuși, actrița susține că nu doar copiilor le-a adus o mare bucurie prin prisma interpretării acestui rol, căci și pe ea a ajutat-o foarte mult, Fetița Zurli aducându-i vindecare actriței.
„Fetița Zurli mi-a adus vindecare. Am avut mare nevoie să vindec lipsa tatălui meu. Din păcate, eu sunt un copil fără tată, el a murit când aveam eu 7 ani. Și mi-l imaginez. L-am desenat, cred, pe toți pereții sălilor de spectacol din România. De fiecare dată când sunt pe scenă și cânt toate cântecele alea care spun vreau iubire, vreau atenție sau nu vreau Soare, nu vreau Lună, sunt momente foarte intime pentru mine. Și multă lume mă întreabă, dar cum? De ce plâng? Sau de ce te emoționezi? În fiecare spectacol în mine se mai curăță câte ceva. Se mai vindecă o bucată din copilul care poate n-a primit atât de multă atenție. Fetița Zurli e terapie pentru mine. Sper să-l fac fericit… am vorbit puțin de dimineață cu el și i-am spus: Îți mulțumesc tati, știu că atât ai putut să stai și ăsta a fost drumul tău. Dar… simt că mă ține de mână și că mă susține”, a povestit ”Fetița Zurli”, în urmă cu câteva luni pentru viva.ro.
Vero Căliman