kanald.ro
Biserică, animație păsări
Biserică, animație păsări
Diverse
Află ce sărbătoare este, de fapt, pe data de 24 februarie, în calendarul ortodox. Iată care este semnificația zilei de Dragobete.
În fiecare an, românii sărbătoresc Dragobetele pe 24 februarie. Află acum ce sărbătoare este amintită în această zi, în calendarul ortodox, stabilită de Sfinții Părinți.
Sfinții părinți au rânduit ca pe data de 24 februarie, creștinii ortodocși să amintească Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Această sărbătoare este marcată cu Cruce Neagră în calendar.
Sfântul Ioan este cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în râul Iordan, în anul 30, la cererea Mântuitorului. După o viață lungă în care a propovăduit creștinismul și a vestit venirea lui Mesia, Sfântul Ioan Botezătorul a trecut la cele veșnice prin decapitare.
Capul Sfântului Ioan a fost îngropat pe Muntele Măslinilor, unde a rămas ascuns timp de secole.
Întâia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc în secolul al IV-lea, atunci când un călugăr a vrut să construiască o biserică și o chilie monahală și a descoperit vasul în care se afla capul lui Ioan Botezătorul.
Potrivit scrierilor bisericești, călugărului i-a fost teamă că moaștele ar putea ajunge pe mâini greșite, așa că le-a ascuns din nou în același loc.
A doua aflare a avut loc în anul 452, pe 24 februarie. Se spune că doi călugări au descoperit Capul Sfântului, cu ajutorul unor viziuni și l-au înmânat unui olar întâlnit pe drum. În cele din urmă, un ieromonah arian cu numele de Eustathius a intrat în posesia acestuia, folosindu-l pentru a atrage adepți ai învățăturilor sale.
Citeste si: Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație- kanald.ro
El a îngropat capul într-o peșteră din apropiere de Emesa. În acel loc s-a contruit o mănăstire, iar Sfântul Ioan s-a arătat conducătorului ei. Astfel, acesta a descoperit relicva.
Citește și: E Lună Plină pe 24 februarie 2024. Ce aduce Luna de Zăpadă pentru fiecare zodie
Dragobetele reprezintă o sărbătoare populară, celebrată de români în fiecare an pe 24 februarie și este varianta românească pentru Valentine’s Day.
În această zi, oamenii sărbătoresc iubirea, prin numeroase tradiții și obiceiuri, care datează de sute de ani. Bărbații obișnuiesc să ofere flori fetelor, precum și alte cadouri.
Conform legendei, numele sărbătorii de Dragobete vine de la fiul babei Dochia, un personaj din mitologia românească. Se spune că el apărea uneori în visele tinerilor îndrăgostiți și îi îndruma spre calea iubirii.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
O altă reprezentare a zilei de Dragobete, are legătură cu o plantă numită Năvalnic. În folclor, se spune că Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete deoarece el a încercat din nesăbuință să-i încurce cărările.
Una dintre cele mai cunoscute tradiții din această zi este numită „ Dragobetele sărută fetele ”. Pe 24 februarie, fetele și băieții îmbracă haine de sărbătoare și merg la pădure pentru a culege flori de primăvară. La întoarcere, băieții aleargă fetele, iar dacă o prinde pe cea de care e îndrăgostit, o sărută în fața tuturor.
Citește și: 3 ritualuri cu lumânări pentru dragoste. Cum aduci dragostea în viața ta de Dragobete
Surse: ro.wikipedia.org, pravila.ro