kanald.ro
Vedete
Ce spune bunica lui Betty la botezul lui Matthias Ștefan! ”El avea nevasta frumoasă, o prinţesă o regină, datorită mie are doi copii ca doi îngeri”
Bunica lui Betty Stoian a vorbit despre familie! Iată ce spune despre evenimentul fericit din viața lor.
Bunica lui Betty Stoian a vorbit despre familia lor frumoasă! Uite ce spune despre cei dragi, la cel mai așteptat eveniment din viața lor, și anume creștinarea micuțului Matthias Ștefan, fiul lui Betty și al lui Cătălin Vișănescu.
"Îmi doresc şi de la Dani. Dacă nu erau ei eram în altă lume.(...) Nu mai e nimeni cu ei, decât eu. El avea nevasta frumoasă, o prinţesă o regină, datorită mie are doi copii ca doi îngeri. Dacă nu eram eu să o cresc nu era", a spus bunica lui Betty Stoian.
„Emoții mari, e prima dată dar suntem organizați, suntem în timp, o să fie bine. Noi ne-am cocupat de restaurant. La restaurant va fi foarte frumos, o să fie foarte elegant. Cel mic e foarte cumințel, plânge doar când îi e foame. De Betty, nu mai am cuvinte” a spus, emoționat, Cătălin Vișănescu.
„Am avut emoții și încă am. Îmi doresc ce-i mai bun pe lumea asta, că e copilul meu. Întotdeauna o să-l asortez cu mine. Suntem fericiți pentru el și o să-i dăm o educație foarte bună. E cea mai importantă zi din viața noastră.