Un fost polițist judiciar face dezvăluiri neașteptate despre bărbatul bănuit că le-ar fi ucis pe cele două adolescente dispărute în timp ce făceau autostopul. Bărbatul în vârstă de 66 de ani a fost reținut, iar în acest moment este audiat.
Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a dezvăluit că, în cazul în care bărbatul se dovedește a fi criminal în serie, acesta poate fi comparat cu celebrul ucigaș în serie Ted Bundy.
Criminalul în serie din America a ajuns cunoscut în întreaga lume după ce a mărturisit că a omorât cel puțin 30 de femei. El le răpea, apoi le ucidea. Acesta își alegea victimele care făceau autostopul.
Citeste si: Una dintre fetele dispărute din Caracal a sunat la 112 și a anunțat că a fost răpită!
Citeste si: Accident cumplit în această dimineață! Patru persoane au murit pe loc
„Este cam devreme să putem trage concluzii, dar în mod evident este vorba de un caz tragic, se pare că este vorba de două, sau trei victime. Într-o astfel de fază, informaţiile sunt contradictorii. De acum încolo începe munca poliţienească, de acum încolo vor începe nişte investigaţii de tehnică criminalistică pentru identificarea cadavrelor”, a declarat pentru MEDIAFAX, Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară.
Potrivit lui Şuhan, dacă în acest caz este vorba de un criminal în serie, suspectul de la Caracal poate fi comparat cu celebrul ucigaş american Ted Bundy, care îşi alegea unele victime după ce făceau autostopul.
„Este prea devreme să facem profilul criminalului şi să tragem concluzii despre criminal. Este posibil să fie un tip cu un comportament deviant, pe fond sexual. Putem avea de-a face cu un Ted Bundy de România. Nu putem exclude niciun fel de varinată în acest moment”, mai spune fostul poliţist.
Astăzi, anchetatorii au găsit în casa unui bărbat mai multe rămășițe umane, precum și bijuterii și haine, dar și dinți. Experții urmează să stabilească dacă este vorba despre cele două fete dispărute în timp ce se întorceau acasă.
Adolescenta dispărută în urmă cu două zile a sunat la 112
Fata dispărută cu o zi în urmă apucase să sune la 112, dar STS a furnizat o arie în Munţii Apuseni şi trei locaţii greşite.
Conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale nu a avut o reacţie până acum.