
kanald.ro
Exclusiv
Carnea de miel a ajuns să coste între 35 și 40 de lei kilogramul, astfel că românii vor ajunge să plătească în 2025 și 500 de lei pentru un animal întreg. Ce variante au însă cei care nu își permit să dea aproape 100 de euro pe produsul vedetă? Au explicat economiștii Adrian Negrescu și Aurelian Dochia, pentru WOWbiz.ro.
Sărbătorile Pascale se apropie cu pași extrem de repezi așa că în magazine și la tarabele din piețe au apărut și primele produse vedetă pentru masa de Paște. Carnea de miel este nelipsită de pe mesele românilor de sărbători, fiind unul dintre preparatele tradiționale ale acestor zile.
În 2025, familiile care își doresc un miel întreg ar putea să plătească chiar și 500 de lei. Pentru un kilogram de carne de miel, românii vor scoate din buzunar 35 – 40 de lei, iar pentru un kilogram de pulpă de miel românii vor plăti 40 de lei.
Carnea de miel este vedetă pe masa de Paște, fiind ingredientul cheie pentru drobul și friptura tradiționale pe care românii le prepară an de an. Analiștii economici sunt de părere că pentru mulți dintre români însă, în 2025 cumpărăturile de sărbători ar putea reprezenta o problemă.
Carne tocată de miel
Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu analistul economic Aurelian Dochia despre prețurile la care se vinde în prezent carnea de miel. Acesta atrage atenția asupra faptului că multe dintre familiile din România aleg să cumpere doar o bucată de miel pentru preparatele de la masa pască, un miel întreg fiind o variantă doar pentru familiile cu foarte mulți membrii.
Citește și: Pe ce dată încep elevii școala, după Paște 2025. Vacanța de primăvară durează zece zile!
„Vreau să spun că foarte puțini oameni sunt cei care au nevoie de un miel întreg. Ar trebui să fie o familie mare ca să cumpere un miel întreg și din ce văd eu, în jurul meu, toată lumea cumpără la astfel de ocazii un sfert din miel sau poate chiar jumătate, în funcție de nevoie.
Nu prea se mai cumpără miel întreg, doar în cazurile în care fie se cumpără pentru o familie numeroasă, fie pentru două familii sau între rude așa că nu cred că anul acesta va fi o situație prea diferită față de ce s-a întâmplat, de exemplu, în 2024 și față de acum doi ani”, a explicat economistul Aurelian Dochia.
Analistul economic Aurelian Dochia
Mai mult decât atât, Aurelian Dochia atrage atenția asupra faptului că produsele de sezon se scumpesc mai mult în perioadele în care cererea este mai mare, fenomen fiind valabil atât pentru Sărbătorile Pascale, cât și pentru Crăciun, atunci când cererea este mai mare pentru
„Discuția aceasta cu creșterile de prețuri la carnea de miel de Paște revine în fiecare an și în fiecare an avem aceste „alarme” cu mielul și ouăle. De Crăciun crește și prețul la carnea de porc, dar până la urmă trebuie să știm că toată lumea face sărbătorile după posibilitățile fiecăruia”, a mai spus el.
Carne de miel la vânzare, la măcelărie
Pentru unele dintre preparatele tradiționale precum cozonacii sau pasca, unii dintre comercianți sunt dispuși să vândă chiar și atât cât au nevoie clienții din produs. Spre exemplu, 100 de grame de cozonac sau de pască.
Decizia comercianților de a vinde în cantități mai mici vine tocmai pentru că puterea de cumpărare a românilor a scăzut, atrage atenția Adrian Negrescu.
Adrian Negrescu, analist economic
„Magazinele au intuit deja această scădere semnificativă a puterii de cumpărare, iar mare parte dintre promoțiile pentru carnea de miel, pentru cozonac și pască și alte bunătăți de sărbători sunt vândute la sute de grame.
Totul pentru că prețurile au atins un maxim istoric, iar perspectivele unei scăderi de vânzări semnificative, ca niciodată în ultimii 10 ani, sunt tot mai evidente. Vânzările probabil că vor fi la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani de zile, în contextul în care inflația și creșterile de prețuri din ultimii ani au măcinat puternic puterea de cumpărare a oamenilor”, a mai precizat analistul economic Adrian Negrescu, pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!
Friptură de miel pe farfurie