kanald.ro
Vedete
Ce veste surprinzătoare au primit Cristi Boca și Claudia Radu de la ”Chefi la Cuțite”, după marea finală
Cu toate că cei doi foști concurenți nu au câștigat marea finală, Cristi Boca și Claudia Radu au avut parte de o veste neașteptată.
Cristi Boca și Claudia Radu au fost printre cei mai îndrăgiți concurenți ai sezonului 8 al celui mai îndrăgit cooking show din România. Claudia Radu și Cristi Boca s-au numărat printre foștii concurenți care au venit să-i susțină pe cei trei finaliști Maria Șandru, Roxana Blenche și Ionuț Belei.
Totodată, foștii concurenți prezenți în marea finală, i-au ajutat să gătească. Ulterior, au format echipe în funcție de bilețelele extrase dintr-un bol. Pe tot parcursul competiției, Cristi Boca și Claudia Radu au reușit să-i surprindă pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.
Claudia Radu a făcut parte din echipa lui chef Florin Dumitrescu. Deși nu are niciun studiu în domeniul bucătăriei, pasiunea pentru gătit a ajutat-o foarte mult pe tot parcursul competiției.
Claudia Radu și Cristi Boca au primit o bursă specială de studii pentru a-și urma visul în cariera de bucătar
Cristi Boca a fost cuțitul de aur al lui chef Cătălin Scărlătescu. Cu toate că cei doi foști concurenți nu au câștigat marea finală, ei au avut parte de o veste surprinzătoare. Atât Cristi Boca, cât și Claudia Radu au primit o bursă specială de studii pentru a-și urma visul în cariera de bucătar. Viețile lor se vor schimba radical.
Reamintim că Ionuț Belei din echipa lui chef Sorin Bontea a fost câștigătorul celui de-al 8-lea sezon al emisiunii ”Chefi la Cuțite”. Acesta a câștigat marele premiu de 30.000 de euro. De asemenea, a reușit să obțină titlul ”de cel mai bun bucătar” al sezonului 8.
Sursă: Spynews.ro