Chiar dacă are 90 de ani, moș Mihai nu poate să stea departe de biserică. Bătrânul din Iași cântă mereu la strana lăcașului de cult: „Veneam pe ploaie, pe vânt, câteodată curgeau apele de pe mine”

Bătrânul a fost apropiat de biserică pentru o mare parte din viața sa.

Autor: Antonia Simona

In articol:

Mihai Anton este un bătrânel aparte. La o vârstă la care alte persoane abia își mai duc traiul, moș Mihai, așa cum îl cunoaște toată lumea din localitatea Luceni, cântă la strana bisericii din sat la fiecare slujbă.

Bătrânul nu lipsește niciodată.

Indiferent cum se simte sau cum e vremea, pensionarul este nelipsit de la strana locașului de cult, acolo unde îl acompaniază pe preot exact așa cum făcea și cu 70 de ani în urmă.

mos mihai, biserica, iasi, strana, lacas de cult, credinta

Bătrânul a fost apropiat de biserică pentru o mare parte din viața sa.

[Sursa foto: bzi.ro]

Citește și: Adela Popescu, anunțul despre al patrulea copil: „E nevoie de o fetiță”. Radu Vâlcan își dorește cel mai mult o fiică

De 70 de ani, moș Mihai este nelipsit de la strana bisericii

Nu are școală sau cunoștințe muzicale, dar are credință în suflet și inima deschisă pentru Dumnezeu. Astfel, încă de la 20 de ani, de când a descoperit cântările bisericești, bătrânelul nu a mai renunțat niciodată la poziția pe care o are la strana din casa Domnului.

Citeste si: Armin Nicoară a tras o sperietură de mama focului. Ce i s-a întâmplat artistului chiar în fața casei sale: „A început să-mi spună tot ce fac eu în casă”- kanald.ro

Citeste si: Femeia care și-a părăsit soţul pentru fiul vitreg, pe care l-a crescut de la 7 ani, a născut și cel de-al doilea copil- stirileprotv.ro

„De la 20 de ani cânt la strană, aici. Nu am școală de cântăreți bisericești, nici nu era pe atunci. M-am dus la Mănăstirea Cetățuia să lucrez la vie. Părintele Teofan m-a văzut și m-a întrebat dacă vreau să învăț să cânt la strană, iar eu am acceptat bucuros.

Am început cu Glasul 1, Glasul 2, nu-mi mergea mie cum trebuia, dar am tocit până când mi-a ieșit.

Azi oleacă, mâine oleacă, am prins. Am venit, după un timp, la biserica din sat, unde slujea părintele Neculai Gugoașă și i-am zis că vreau să spun Crezul. A fost bucuros, mi-a zis: «Tu rămâi cu mine». La biserică erau doi cântăreți bătrâni, iar părintele căuta tineret.

Atunci am luat pe ascuns o carte de cult și am început să tocesc. Văzând că am aplecare, părintele m-a chemat și mi-a spus: «Văd că tu vrei să cânți».

«Părinte, parcă îmi spune ceva să învăț». Eram dornic de cântat, apoi am învățat, am cântat azi oleacă, mâine oleacă și am ajuns să cânt până în momentul de față”, a mărturisit Mihai Anton, notează bzi.ro.

Nici acum, chiar dacă mai are doar câteva luni până când împlinește 90 de ani, omul nu și-a pierdut determinarea. Mihai este statornic în credința sa și este convins că atâta timp cât o să vină la strană, Dumnezeu îl va ține în putere.

Citeste si: ”Ea a murit cu oful lui. Probabil că fiul Zinei se aștepta să moștenească niște sume mari de bani.” Ce dezvăluiri dureroase a făcut patronul azilului în care Zina Dumitrescu a locuit- kfetele.ro

Citeste si: Calendar ortodox 1 aprilie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?- stirilekanald.ro

Citeste si: Din ce face bani acum fosta soție a lui Dinu Maxer? Determinată din fire, artista nu a profesat niciodată în domeniul studiat și s-a reprofilat- radioimpuls.ro

„Părintele Teofan a postit 40 de zile, exact ca Mântuitorul, nu a mâncat nimic, avea vedenii și mi-a spus așa: «Tu ai să cânți până la adânci bătrâneți». Dânsul voia să rămân în mănăstire, dar eu, cu mintea de copil, am zis că nu o să pot. Atunci mi-a zis: «Când te întorci acasă, te duci la biserică și ai să cânți până aproape de moarte». Și s-a îndeplinit, am ajuns la etatea de 90 de ani.

Citește și: Durere fără margini la Satu Mare! Alin, un tânăr de doar 18 ani, a ales să-și încheie socotelile cu viața. Băiatul a fost găsit spânzurat în propria casă: „M-ai lăsat cu sufletul gol”

Niciodată nu am zis că o să ajung să cânt la vârsta asta, mereu mă rugam să-mi ajute Dumnezeu să mai ajung până mâine. Nu-mi închipui să fie sărbătoare și să nu fiu aici, în strană. Am făcut, timp de 30 de ani, serviciu în construcții, la Iași, pe jos mă duceam, pe jos vedeam, că nu erau, ca acum, mașini, mă trezeam dimineața la 4, o luam pe de-a dreptul, dar biserica n-am abandonat-o. Mă împăcam cu inginerul, îi explicam și mă înțelegea. Câteodată lăsam postul descoperit, când era pentru biserică, nimeni nu spunea nimic, mai degrabă când mai făceam câte-o prostie mă certa, când faci pentru biserică, Dumnezeu te ajută, nu te lasă. Veneam pe ploaie, pe vânt, câteodată curgeau apele de pe mine, părintele mă aștepta, că alt cântăreț nu avea”, a mai spus moș Mihai.

mos mihai, biserica, iasi, strana, lacas de cult, credinta

Moș Mihai

[Sursa foto: bzi.ro]

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Această adolescentă de 15 ani este alergică la apă. Este de necrezut ce se întâmplă cu pielea ei atunci când plânge: „Se simțea ca un acid”

Amna și-a pus fanii pe jar! Discuția cu fiul ei, David, le-a dat palpitații admiratorilor: „Căsătorită”. A arătat inelul pe filmare

Pentru Valeriu nimic nu este mai important decât tradiția! Bărbatul încă face pâine ca pe vremuri, iar gustul preparatelor sale i-au uimit chiar și pe străini: „Aşa am învăţat...

Ender din serialul Prețul fericirii, dezvăluire uluitoare din culisele filmărilor! Îndrăgita actriță Şevval Sam și-a surprins fanii din mediul online cu o postare neașteptată...

Calendar ortodox 1 aprilie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?

“Dacă ar fi adevărat, pe mine personal m-ar întrista.” Ce a discutat Mara Bănică cu Deea Maxer la telefon, după ce s-a zvonit că și-a părăsit familia pentru un medic estetician

„Sper din tot sufletul să conștientizeze că are nevoie de ajutor”. Maurice Munteanu a reacționat după ce Ana Morodan a fost reținută de poliție, fiind prinsă sub influența...

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies