Cine este Anca Dinicu, actrița a cărui personaj, Gina Felea, s-a sărutat cu Mihai Bendeac

Cum a fost sărutul dintre cei doi?

Cine este Anca Dinicu
Anca Dinicu[Sursa foto: Instagram]
Autor: Anastasia Rebeca

In articol:

Anca Dinicu este actrița care i-a dat viață personajului creat de Mihai Bendeac, Gina Felea, din serialul „Băieți de oraș”, care a fost difuzat pe Antena 1.

Cine este Anca Dinicu, cea care o interpretează pe Gina Felea

Anca Dinicu este născută pe data de 9 decembrie 1989, în București. A făcut studiile la Liceul Teoretic „Elena Cuza”, și în copilărie își dorea să devină cântăreață. La vârsta de opt ani a jucat într-o emisiune de la Televiziunea Națională, alături de actriță Stela Popescu. După terminarea liceului, a urmat cursurile la Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, iar masterul în Arta Actorului, la aceeași facultate.

Citeste si: ”Gina Felea”, luată cu asalt de jandarmi în miez de noapte, după ce a dat manelele la maxim

Actrița a jucat în serialul „Narcis: iubiri nelegiuite”, apoi într-una dintre cele mai apreciate emisiuni de divertisment, „În puii mei”. După încheierea proiectului a primit rolul Ginei Felea în „Băieți de oraș”. Anca Dinicu, în vârstă de 31 de ani, a jucat în mai multe piese de teatru, emisiuni și seriale de televiziune de-a lungul carierei.

Actrița, în cadrul unui interviu, a povestit cum a fost să o cunoască pe Stela Popescu, și că a avut ocazia să întâlnească și alte mari nume ale teatrului și filmului românesc, printre care Anca Sigartău și Adriana Trandafir.

Citeste si: „Îmi place să greșesc”. Jador, indecis între fosta și actuala iubită- kfetele.ro

Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro

„Eram mult prea mică să conștientizez cu cine am onoarea să fac schimb de replici. Eu eram nepoata și mă ținea pe genunchi. O fire blândă, o voce caldă și înțelegătoare. Vibra bunătate, prima mea tentativă de a transpune adevăruri a funcționat datorită ei. Și întâlnirile cu Adriana Trandafir, Carmen Tănase și Anca Sigartău au contribuit la formarea mea profesională, la consolidarea personalității artistice și, ce este mai important, la stabilirea unor contacte umane prețioase

, a declarat Anca Dinicu pentru libertatea.ro.

Personajul Gina Felea din serialul „Băieți de oraș”, interpretat de Anca Dinicu, a creat istorie în online-ul românesc. Personajul creat de Mihai Bendeac este imaginea unei femei din Italia care a devenit virală datorită unui videoclip postat pe Youtube în urmă cu 6 ani.

Adevărata Gina Felea locuiește în Italia și a devenit cunoscută la vârsta de 19 ani atunci când a postat un videoclip în care anunța că angajează fete la clubul ei de noapte din Torino.

Cine este Anca Dinicu
Sărutul dintre Gina Felea și Mihai Bendeac[Sursa foto: Instagram]

Gina Felea s-a sărutat cu Mihai Bendeac la iUmor

Gina Felea a venit în fața juraților de la iUmor cu glumele ei specifice, și  a reusit să stârnească hohote de râs din partea tuturor.

Citeste si: Cum arăta Mihai Bendeac cu păr. Diriginta actorului a arătat pozele din liceu

Actrița s-a luat de toți jurații și a făcut glume pe seama mai multor vedete și persoane publice din showbiz-ul românesc. I-a prezis viitorul lui Mihai Bendeac, iar la final și-a dorit un autograf din partea lui. Încântat de talentul și roast-ul Ginei, acesta a sărutat-o cu pasiune chiar în fata colegilor și a spectatorilor.

În urmă cu aproximativ două luni, tot pe scena iUmor, Anca Dinicu a intrat în pielea frumoasei Marilyn Monroe. Actrița a reușit să încingă atmosfera, iar cei trei jurați au rămas cu gura căscată.

SURSE: libertatea.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Izvorul Tămăduirii 2022. Semnificaţie, tradiții, obiceiuri şi superstiții românești, la sărbătoarea din Vinerea Luminată

Izvorul Tămăduirii 2022. Cea mai puternică rugăciune. Se citeşte la sărbătoarea din Săptămâna Luminată

Diana Pârvu, una dintre cele mai urmărite mămici din online! Cum a început totul: „Asa am cunoscut o gramada de femei minunate”

3 zodii vor da garantat lovitura. Se vor îmbogăți

Rusia și-A RETRAS TRUPELE! Anunțul șoc venit chiar acum: Este un semn de bunăvoință

Urina umană, folosită ca îngrășământ în diferite culturi! Care sunt rezultatele experimentului

Meghan Markle, anchetată! Lovitură în plin pentru Prințul Harry

Anamaria Prodan, lipsită de inhibiții. Impresara a vorbit despre viața intimă: „Am încercat absolut tot!”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies