
kanald.ro
Imagini de la locul tragediei
Evenimente
Se pare că bărbatul se confruntă cu mai multe probleme. De aici s-ar putea justifica și gestul lui de a-și pune capăt zilelor. Poliția a demerat o anchetă în acest sens.
Prima zi de Rusalii a venit cu o vește șocantă. Un bărbat în vârstă de 58 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 10 al Olimp Tower. Potrivit primelor informații, acesta era un cunoscut comerciant din stațiunea Costinești, Constanța. Cu toate acestea, problemele cu care se confrunta în ultima perioadă l-ar fi împins să facă un gest extrem.
Tragedia s-a petrecut în dimineața zilei de duminică, 8 iunie 2025. Bărbatul în vârstă de 58 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul 10 al Olimp Tower, o clădire care în prezent se află în construcție. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța, la fața locului au intervenit echipajul SMURD B2 Mangalia și o ambulanță SAJ C. Echipajele au încercat să îi salveze viața, însă nu au reușit. Aceștia au confirmat decesul.
Imagini de la locul tragediei
Acum ies la iveală noi detalii despre incidentul șocant petrecut în Olimp.
Conform primelor informații, bărbatul era un cunoscut comerciant de pe litoral. Acesta avea un magazin alimentar în stațiunea Costinești. Cu toate acestea, se pare că problemele din ultima perioadă l-ar fi copleșit.Acesta se confrunta cu o situație financiară dificilă. Mai mult decât atât, îi era frică că magazinul lui s-ar putea închide, mai ales în urma unor controale ANPC. Totodată, se pare că acesta avea datorii și nu ar fi fost pentru prima oară când se afla într-o situație de cumpănă. De menționat este și faptul că oamenii legii au deschis acum o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut tragicul eveniment.
Imagini de la locul tragediei