"Sunt din Focșani, am 31 de ani și am lucrat ca operator bancar. Am simțit că trebuie să fiu aici. Cei din familie au fost uimiți, nu se așteptau, însă mă susțin. Ei consideră că fiecare decizie pe care o iau este bună pentru mine. Este o provocare pentru mine, însă și o experiență frumoasă. Mă descurc și cu gătitul. Îmi plac lucrurile simple, mai ales cartofii prăjiți", a declarat Costinela Manea la Mireasa sezon 3.
Costinela Manea susține că își dorește copii și spune despre ea că e o fire hotărâtă. Nu se gândește de două ori ce să facă, merge pe instinct. Tatăl copiilor ei ar trebui să fie inteligent, responsabil, serios, hotărât, să-i ofere liniștea de care are nevoie. Costinela mai spune că își dorește 2 copii.
Legat de aspectul fizic, aceasta spune că viitorul soț trebuie să fie înalt, brunet (ea are 1.72 înălțimea). Mai mult decât atât, el ar trebui să se modeleze după ea și să nu fie atras de celelalte femei.
Concurente Mireasa 2021 sezon 3[Sursa foto: Captură KANAL D]
Simona Gherghe rămâne gazda emisiunii Mireasa sezon 3
Un nou sezon Mireasa a început sâmbătă, 6 martie. Simona Gherghe este în continuare prezentatoarea emisiunii și se declară extrem de curioasă în legătură cu noii concurenți din sezonul 3 Mireasa.
„După mai bine de 5 luni petrecute în Casa Mireasa, credeam că în cele câteva zile libere dintre sezoane mă voi deconecta total. Ei bine, m-am înşelat! Mi-au lipsit concurenţii, m-am gândit cum a fost pentru ei revederea cu cei dragi, cum vor continua poveştile lor în afara platoului şi sunt foarte curioasă să-i cunosc pe cei care vor intra în Casă în căutarea iubirii, în cel de-al treilea sezon al emisiunii.
Vă invit să îi cunoaşteţi în gala de sâmbăta aceasta, de la ora 13:45, de la Antena 1 şi să ne spuneţi părerile cu privire la ei şi la deciziile pe care le vor lua, pe conturile de social media ale emisiunii!', a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.
„Fiecare concurent a simţit diferit gustul iubirii în casa Mireasa. Pentru unii însă a fost unul extrem de dulce. Sunt foarte curioasă cum va fi gustul iubirii pentru noii concurenţi!', a mai spus prezentatoarea TV.
La Mireasa sezon 3, 8 fete şi 6 băieţi, însoţiţi de cele mai apropiate persoane din vieţile lor, au pornit în aventura vieții lor. Concurenții din acest sezon au vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, însă sunt dornici sã îşi găsească sufletul pereche, sălupte pentru a-l cuceri şi să câştige marele premiu – 40.000 de Euro.
Primele conflicte de la Mireasa sezon 3
Între Costinela și Alina de la Mireasa sezon 3 a avut loc un schimb de replici dur într-o pauză publicitară. Fetele și-au făcut mai multe reproșuri și au reușit să împartă casa în două tabere. La doar o săptămână de la startul emisiunii au aparut deja primele tensiuni.
Totul ar fi pornit după ce Costinela a afirmat că nu a plăcut-o pe Alina de la Mireasa când a cunoscut-o.
”Am înțeles de la ea că fetele nu mă suportau la început. Nu mi-am imaginat chestii absurde.”, a spus Alina.