kanald.ro
Cine este Dorina Lazăr
Cine este Dorina Lazăr
Vedete
Cine este Dorina Lazăr. Iată care este povestea de viață a marii actrițe!
Cu o pasiune imensă pentru teatru, Dorina Lazăr se numără printre cele mai talentate actrițe de teatru și film din România.
În vârstă de 82 de ani, actrița Dorina Lazăr s-a născut pe 7 noiembrie 1940 și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, secția Actorie la clasa profesorului Ion Finteșteanu, avându-i ca asistenți pe Sanda Manu și Dem Rădulescu.
În 1961, Dorina Lazăr si-a făcut debutul în teatru la Teatrul Regional București, urmând ca în 1969 să se angajeze la Teatrul Odeon. Artista și-a început cariera în cinematografie în 1974, când a jucat în celebrul film „Păcală”, regizat de Geo Saizescu.
Printre cele mai importante filme din care a făcut parte se numără „Angela merge mai departe „(1981), „Liceenii” (1986), „Balanța” (1991) și „Amen” (2001).
Citește și: Cine e Dan Condurache. Biografie: vârstă, studii, carieră. Povestea de viață a marelui actor
După ce a refuzat să se mărite din timpul facultății, Dorina Lazăr și-a găsit mai târziu alesul și a început viața de familie.
„Când eram în anul doi de facultate, mi s-a propus să mă mărit și să plec în diplomație. N-am vrut și bine am făcut! Și după aceea, peste o sută de ani, când m-am măritat și am avut și copil, am avut noroc că am trăit și cu soacră-mea. Ea, săraca, mi-a acoperit spatele și a avut grijă și de bărbatu-meu, și de copil. Știam sigur că pot să las biberoanele acolo și să mă duc la filmare. Întotdeauna mi s-a reproșat că iubesc mai mult teatrul decât familia. Și-acum, fata mea, care e femeie matură, îmi spune același lucru. ”, a mărturisit Dorina Lazăr, potrivit viva.ro.
Citește și: Cine e Horațiu Mălăele. Cel mai emoționant rol din cartea vieții sale este cel de bunic
Deși părinții i-au impus să se mărite din anul doi de facultate, Dorina Lazăr a preferat să-și aștepte sufletul pereche și să se căsătorească din dragoste. Actrița a povestit despre momentul întâlnirii cu soțul său, mărturisind că s-a îndrăgostit încă din prima clipă când l-a văzut.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Am găsit bărbatul perfect într-o seară când eram la niște prieteni. Era un cerc de oameni absolut minunați. Când mă gândesc ce discuții aveau, ce cultivați erau oamenii aceia… Și s-a deschis ușa și gazda a spus: „Aaaaa, a venit Mihai Mircea Lazăr. Și-n clipa aia l-am văzut și… m-am topit. Și așa am rămas.
Și cum s-a potrivit că și pe el îl chema Lazăr – că el s-a prăpădit, săracul –, și pe mine Lazăr. Dar să vedeți că nu se oprește aici. Pe soacra mea de fată o chema Lazăr, tata s-a născut în comuna Gheorghe Lazăr și fata mea a-nvățat la Liceul Gheorghe Lazăr. Și nepoată-mea acum e la Liceul Gheorghe Lazăr”, a povestit Dorina Lazăr, conform viva.ro.
Actrița a mai povestit despre momentul în care și-a pierdut mare dragoste. Soțul său, de profesie jurnalist, a fost concediat de la serviciu și mai târziu răpus de o boală necruțătoare.
„Bărbatul meu a fost un jurnalist de mare calitate. Era în echipă cu Tudor Vornicu, cu Octavian Paler. A venit Revoluția și atunci, de Anul Nou, își rupsese piciorul… Avea și vârsta de pensionare și a fost pur și simplu pus pe făraș și dat afară. S-a simțit nedorit, chiar și de prieteni s-a rupt. Și asta l-a măcinat groaznic. A făcut un cancer și a murit.”, a mai spus Dorina Lazăr, potrivit aceleiași surse de mai sus.
Sursă: viva.ro