WowNews logo WOWnews
Stories
Leonard Doroftei

Leonard Doroftei

Sport

Cine este Leonard Doroftei. Biografie: data nașterii, vârstă, carieră, familie. Află totul despre celebrul pugilist

În lumea sportului, Leonard Doroftei și-a căpătat porecla de „Moșul” de la antrenorul său de la acea vreme, Titi Tudor.

Leonard Doroftei a petrecut cinci ani în Canada, iar acum s-a reîntors în România alături de familia sa.

Cine este Leonard Doroftei

Leonard Dorin Doroftei s-a născut 10 aprilie 1970, are 54 de ani și este din Ploiești. Acesta este un fost pugilist român, campion mondial WBA la categoria semi-ușoară între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003.

Citeste si: „Pleci cu mine acasă”. Decizia ȘOCANTĂ luată de Dorobanțu și Naomi! Au crezut că nu-i aude nimeni, dar camerele i-au surprins chiar când se așteptau mai puțin- kanald.ro

Doroftei s-a apucat de box la vârsta de 14 ani, iar în perioada 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori. Mai târziu a obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. Palmaresul său este de 239 de victorii și 15 înfrângeri la amatori.

După o carieră de succes la amatori, Leonard Doroftei a făcut pasul către boxul profesionist în 1997, când a semnat un contract cu prestigiosul club canadian Interbox. Punctul culminant al carierei sale a fost în 2002, când a cucerit centura de campion mondial WBA la categoria semi-ușoară, învingându-l pe argentinianul Raul Horacio Balbi atât într-un meci disputat în străinătate, cât și într-o revanșă organizată la București.

Pe 23 noiembrie 2012, Doroftei a devenit noul președinte al Federației Române de Box înlocuindu-l pe Rudel Obreja.

Citește și: Cine este Andrei Stoica. Biografie: data nașterii, vârstă, carieră, familie. Află totul despre celebrul kickboxer

Leonard Doroftei

Leonard Doroftei

[Sursa foto: MediaFax Foto]

Leonard Doroftei, căsătorit de 32 de ani

Între Leonard Doroftei și soția sa, Monica a fost dragoste la prima vedere. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 32 de ani, pe când ea avea 16 ani, iar el 22 și de atunci au fost de nedespărțit.

„Ne-am cunoscut în primăvara anului 1992, la mătușa lui, respectiv nașa părinților mei. Cred că a fost destinul, pentru că inițial nu am vrut să-i însoțesc pe ai mei în acea vizită. Aveam 16 ani și nu exagerez când spun că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu am rezonat! Era un tip vesel, interesant și… mai ales curios! În timp am descoperit la el o grămadă de calități: inteligență, inventivitate, blândețe, curaj, iubire necondiționată și lista poate să continue”,

a spus Monica Doroftei într-un interviu.

Citeste si: Cristian Botgros și-a cerut iertare de la mama Andreei Cuciuc, Diana, chiar în ziua priveghiului! Părinții tinerei sunt determinați să ajungă chiar la exhumare pentru a afla adevărul: "De unde până unde?!"- kfetele.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat la căpătâiul Ștefaniei Szabo i-a făcut pe toți să plângă: "Uită-te la ea...". Nimeni nu a putut să privească până la capăt. NU te vei opri din plâns după ce vei vedea aceste imagini- radioimpuls.ro

Citește și: Concurenți Power Couple 2025. Nouă vedete alături de partenerii lor au ales să participe la cel mai test dur al relației!

Leonard Doroftei

Leonard Doroftei

[Sursa foto: MediaFax Foto]

Leonard Doroftei și soția sa, Monica, au împreună trei copii, pe Adrian, Alexandru, și Vanessa, care acum sunt mari și au propriile lor cariere, însă cu toate acestea, cei doi părinți îi vor sprijini mereu:

„Sunt copiii noștri și au nevoie de părinții lor. Au găsit înțelegere la noi. Și, cred că este important pentru părinți, din experiența noastră, să își asculte copiii și, chiar și atunci când greșesc, să încerce să se pună în locul lor pentru a înțelege de ce au făcut asta. De multe ori ies lucruri frumoase chiar și din greșeli”, au declarat cei doi părinți pentru spynews.ro.