
kanald.ro
Maya Raita, la Românii au Talent 2024
Divertisment
Iată cine este Maya Raita de la Românii au Talent 2024. Vezi mai jos toate detaliile despre concurenta care iubește tot ce ține de dans!
Cine este Maya Raita de la Românii au Talent 2024. Află povestea impresionantă a concurentei de 13 ani care i-a fascinat pe jurați cu un moment de dans spectaculos.
Maya Raita de la Românii au Talent 2024 are 13 ani și locuiește în Chiajna. Marea pasiune a concurentei este dansul, iar primul contact pe care l-a avut cu zona aceasta a fost la vârsta de 3 ani și jumătate.
Așa a ajuns ca în prezent să aibă o experiență în dans de aproape un deceniu, exact ca unii dansatori profesioniști. Până la vârsta de 13 ani, concurenta a participat la numeroase concursuri și a dansat pe multe scene, însă este pentru prima dată când pășește într-o emisiune ca cea de talente prezentată de Smiley și Pavel Bartoș. Pentru participarea la emisiune, aceasta a pregătit un număr compus din mai multe stiluri de dans, de la cel hip-hop, până la afro și contemporan.
Se pare că pentru a ajunge la acest nivel, Maya s-a focusat foarte mult pe marea ei pasiune, astfel că a decis să facă școală acasă, pentru a avea mai mult timp la dispoziție. În acest mod, copila își desfășoară cu brio antrenamentele, dar își respectă și responsabilitățile de elev.
„Mă numesc Maya Raita, am 13 ani. Vin cu un număr de hip-hop, afro și contemporan. Cumva mamei i-a plăcut foarte mult să danseze dinainte, însă eu am dus asta la un next level, ca să zic așa.
Fac 3-4 ore de școală pe zi, nu am teme și îmi este foarte ușor să învăț. Pot să mă focusez pe ce am eu de învățat, ce îmi place, aprofundez acel subiect. Există posibilitatea să fac și de două ori mai multă școală într-o zi și următoarea zi, dacă mă duc undeva să nu am această grijă.
Pe lângă faptul că orele de acasă au ajutat-o foarte mult să își organizeze un program flexibil, Maya a avut posibilitatea să și călătorească. Se pare că împreună cu toată familia sa, micuța concurentă a făcut turul Europei, având ocazia să cunoască o mulțime de culturi și oameni noi.
„Homeschooling-ul ne-a dat posibilitatea și să călătorim. Noi avem o auto rulotă și am făcut un tur în jurul Europei. Am mers toată familia și, având manuale și toate astea, am putut să ne descurcăm, am călătorit prin foarte multe țări. Așa am ajuns să vorbesc și engleza mai bine, având în vedere că interacționam cu oamenii prin țări străine. Părinții și familia mea m-au încurajat să vin la Românii au Talent, m-au ajutat să pot să îmi creez acest număr. Înseamnă foarte mult pentru mine.”, a mai spus concurenta de 13 ani, înainte să urce pe scenă.
Maya Raita, pe scena Românii au Talent 2024
[Sursa foto: Captură video]Încă de când a urcat pe scena, copila de 13 ani a reușit să le cucerească inimile juraților prin naturalețea și sinceritatea sa. Deși a fost extrem de emoționantă, Maya a avut mereu zâmbetul pe buze și a impresionat pe toată lumea cu apariția sa. Mai mult decât atât, concurenta i-a fascinat pe jurați cu numărul de dans pe care l-a pregătit special pentru participarea la emisiune. Ei bine, aceasta a avut o mulțime de mișcări complexe, combinate din mai multe stiluri de dans, ba chiar a dansat legată la ochi. Bineînțeles că jurații au observat încă din primele clipe talentul cu care a fost înzestrată copila, astfel că i-au oferit patru de „DA” și un loc în etapa următoare.
„Să știi că îmi plac foarte mult dansatorii care nu vin să prezinte o rutină, ci vin și ascultă muzica, deși o știu foarte bine și au repetat de 30- 40 de ori. Mi se pare cel mai frumos lucru din dans.”, a spus Andi Moisescu, după momentul prezentat de Maya Raita.
De asemenea, Andra a ținut să o felicite pe concurentă și a încurajat-o să facă în continuare ceea ce îi aduce fericire. Mai mult decât atât, jurata i-a spus copilei că vede în ea un viitor coregraf bun, deși este abia la început de drum și are doar 13 ani.
„Văd în tine un viitor coregraf foarte bun și, bineînțeles, tu ești la început de drum, ai doar 13 ani. Ești la început de drum și deja ești foarte bine. Bravo!”, a spus Andra, la Românii au Talent 2024.
Citește și: Cine e Georgeta Corca de la Românii au talent 2024. Concurenta i-a uimit pe jurați cu momentul său artistic
Maya Raita, în timpul momentului susținut pe scena Românii au Talent 2024
[Sursa foto: Captură video]În intervalul orar în care este difuzată emisiunea Românii au Talent, telespectatorii pot urmări la Kanal D, noul serial turcesc „O dragoste”. Serialul este difuzat de marți până vineri, de la ora 20:00, doar pe Kanal D. De asemenea, fanii serialelor turcești se pot bucura în zilele de luni și marți de producția „Secrete de familie”, care este difuzată de la ora 23:30.
Cei care își doresc să se bucure de divertisment, pot urmări emisiunea „Jocul cuvintelor”, moderată de Dan Negru. Proiectul televizat aduce în fața telespectatorilor concurenți care vor să își testeze aptitudinile, să își înfrângă emoțiile, și, cel mai important să ghicească cuvintele corecte, în urma definițiilor oferite de îndrăgitul prezentator.
Program Kanal D
Totodată, fanii emisiunii „Casa Iubirii” își pot urmării concurenții și cuplurile favorite de luni până vineri, începând cu ora 10:00 și 16:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică, emisiunea este difuzată de la 16:00 și 19:00.
În zilele de weekend, de la ora 21:00, telespectatorii se pot bucura de emisiunea „Insula de 1 milion”. Reality show-ul este unul dintre cele mai captivante și aduce în fața publicului 50 de concurenți cu vârste, profesii și pasiuni diferite. Prietenia, alianțele și strategiile îi vor ajuta pe concurenți să ajungă cât mai departe în cadrul competiției, iar brățara va fi un element important pentru toți participanții. Emisiunea este difuzată în zilele de weekend, dar și luni de la ora 20:00.
De altfel, cei care își doresc să urmărească invitați de seamă, cunoscuți din toate domeniile, se pot uita la „40 de întrebări”, emisiune moderată de Denise Rifai și difuzată de la 23:30, în fiecare duminică, pe Kanal D.