kanald.ro
Actualitate
Tragedie pe o șosea din Bihor! O doctoriță în vârstă de 70 de ani și fratele său au murit după ce ea a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac
Impactul a fost unul extrem de puternic. Cei doi nu au avut nicio șansă de supraviețuire.
Un teribil accident rutier a avut loc pe un drum județean din Bihor. Din nefericire, o doctoriță în vârstă de 70 de ani din Oradea, dar și fratele acesteia au murit. Femeia se afla la volan atunci când a intrat pe contrasens și s-a izbit de un copac.
Filmul accidentului rutier
Accidentul s-a produs pe o porțiune de drum drept, carosabilul fiind umed. Potrivit primelor informații, mașina în care se aflau se deplasa dintre Leș spre Miersig. La un moment dat, din motive necunoscute, doctorița a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens.
„Un autoturism care se deplasa dinspre Leș spre Miersig, din motive necunoscute, a pierdut direcția de deplasare, a intrat pe sens opus și a intrat în coliziune laterală cu un copac”, a explicat comisar-șef Adrian Cioară, șeful serviciului rutier Bihor.
Imagini de la locul accidentului
Mașina în care se aflau s-a izbit de un copac. Impactul a fost unul extrem de puternic, iar autoturismul a fost complet distrus. Doctorița a murit pe loc. Fratele ei a fost resuscitat, însă în ciuda tuturor eforturilor depuse, acesta nu a supraviețuit. În cele din urmă a fost declarat decesul.
Acum oamenii legii vor stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.
„În cazul bărbatului, au fost efectuate manevre de resuscitare, însă, din nefericire, niciuna dintre victime nu a supraviețuit”, a spus Camelia Roșca, purtător de cuvânt ISU „Crișana”.
Imagini de la locul accidentului