kanald.ro
Evenimente
Cine este Miron Cozma. A făcut 10 ani de închisoare în dosarul Mineriadei din 1991. A fost grațiat de Ion Iliescu în 2004, în ultimele zile de mandat
Miron Cozma este un subinginer minier și un fost lider de sindicat din Valea Jiului.
Miron Cozma a făcut 10 ani de închisoare în dosarul Mineriadei din 1991 fiind condamnat pentru instigare la subminarea puterii de stat.
Cine este Miron Cozma
Miron Cozma s-a născut pe 13 decembrie 1954, în Derna, Bihor. El este de profesie subinginer miner și reprezintă o figură controversată atât în Valea Jiului, cât și în afară.
Miron Cozma a devenit cunoscut după ce a condus minerii din Valea Jului la Mineriada din 1991. Această mișcare a duc la demisia guvernului Petre Roman, însă a avut și repercusiuni violente în rândul cetățenilor, au fost înregistrați peste 400 de răniți și
Miron Cozma s-a implicat și la protestele din 1999. Aceștia au protestat față de intenția guvernului Radu Vasile de a închide minele din Valea Jiului. Minerii, în frunte cu Miron Cozma, au pornit spre București, însă acestea au fost oprite de jandarmi la Costești, județul Vâlcea.
Miron Cozma, condamnat la 18 ani de închisoare pentru implicarea în mineriadele din 1991
În februarie 1999, Miron Cozma a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Acest fapt a dus la o nouă revoltă din partea minerilor, însă autoritățile au reușit să-i oprească la Stoenești, Olt. Numele lui a fost implicat în multe acte de violență din timpul mineriadei. Mulții nu s-au sfiit să afirme că Miron Cozma ar fi beneficiat de protecția lui Ion Iliescu, care a decis să-l grațieze în decembrie 2004, cu doar câteva zile înainte de a-și încheia mandatul. Grațierea a fost revocată în urma protestelor desfășurate, iar noul președinte, Traian Băsescu, a spus după învestirea în funcție că anularea grațierii este un succes al societății civile.
Miron Cozma a depus cereri peste cereri pentru a fi eliberat, însă toate au fost respinse. El a fost eliberat pe 2 decembrie 2007 și a primit interdicția de a intra în Petroșani sau București. După ce a părăsit Penitenciarul Rahova, el a plecat la Timișoara.
Citeste si: Cum arată Miron Cozma la 66 de ani! Are părul lung și vopsit negru
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Miron Cozma, acuzat de comiterea de infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei. Procesul este în curs
Numele lui Miron Cozma este pe aceeași listă cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Mpgureanu și alții, care sunt acuzați în dosarul Mineriada din iunie 1990. Aceștia sunt acuzați de comiterea de infracțiuni împotriva umanității. Pe 10 decembrie 2020, instanța a retrimis dosarul la Parchet pentru a se reface rechizitoriul.