
kanald.ro
Vedete
A răsărit din nou soarele pe strada lui Bogdan Cîrlan, după ce Claudia Florescu l-a părăsit! Tânărul are o nouă iubită!
Claudia Florescu și Bogdan Cîrlan au luat pe toată lumea prin surprindere, după ce au anunțat că s-au despărțit, la șase luni de la terminarea show-ului din Thailanda, unde au participat ca și concurenți. Șocul a fost cu atât mai mare pentru fanii emisiunii, cu cât în ultimul episod cei doi s-au și logodit. Deși separarea nu a fost deloc una ușoară, mai ales pentru Bogdan, tânărul pare că a reușit să treacă într-un final peste eșecul în dragoste și să dea o nouă șansă iubirii.
Vestea că Bogdan și Claudia s-au despărțit, la câteva luni după încheierea show-ului moderat de Radu Vâlcan, i-a șocat pe mulți dintre cei care i-au urmărit cu sufletul la gură în toată perioada în care și-au testat iubirea. Logodna din finală nu a dus la căsătorie, așa cum toată lumea se aștepta, căci bruneta a decis, într-un final, să pună punct relației, dezamăgită de comportamentul partenerului ei.
Dacă la început Bogdan a fost foarte afectat de hotărâre, acum pare că a reușit să șteargă trecutul cu buretele. Tânărul a anunțat de curând, pe rețelele de socializare, că are o nouă iubită.Dezvăluirile nu s-au oprit aici, însă. Întrebat de ce nu se afișează în compania actualei partenere, Bogdan a mărturisit că aceasta este persoană publică: "Momentan nu simt să scot pozele respective. Când o să simt să le scot, o să le scot (n. red. pozele cu Claudia). Noua mea iubită mă susține din toate punctele de vedere, dar nu financiar, așa cum poate crede foarte multă lume. Noua mea iubită mă acceptă fix așa cum sunt eu. A spus că ea nu vrea să mă schimbe cu absolut nimic, că ea s-a îndrăgostit de mine fix așa cum sunt, așa cum mă vedeți voi mă vede și ea și mă respectă și mă acceptă
Nu am voie să pun încă poze cu iubita mea pentru că este persoană publică și când vom putea să ne afișăm sau să punem pozele respective, atunci o vom face fără nicio problemă, fără regrete", a declarat Bogdan Cîrlan, în cadrul unui live pe TikTok.
Bogdan Cîrlan
Bogdan și Claudia au avut un parcurs surprinzător, de la început și până la sfârșitul emisiunii. Dacă mulți se așteptau ca tânărul să cadă în ispită, acesta a reușit să demonstreze, pe parcurs, că sentimentele pe care i le poartă partenerei sale sunt cu adevărat profunde. Dovada a reprezentat-o chiar ultimul episod al show-ului moderat de Radu Vâlcan, când cei doi s-au revăzut, după aproape trei săptămâni.
Bogdan, care venise pregătit din România cu un inel, nu a mai stat pe gânduri și a cerut-o în căsătorie pe brunetă. Nimic nu avea să prevestească, însă, ruptura care s-a produs între ei, câteva luni mai târziu.
Momentul în care Claudia Florescu și Bogdan Cîrlan s-au logodit, în finală