kanald.ro
Actualitate
CNCAV: Vaccinurile anti-Covid nu reduc fertilitatea. Ce recomandă specialiștii femeilor care alăptează
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 transmite că vaccinurile anti-Covid nu afectează fertilitatea.
Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis, vineri, într-o informare de presă, că vaccinurile anti-Covid-19 nu reduc fertilitatea și nu afectează procesul sarcinii.
Vaccinurile anti-Covid nu reduc fertilitatea
CNCAV a transmis, citând datele unor studii, că vaccinurile COVID-19 nu dăunează fertilității. În materialul realizat de Victoria Male, lector în imunologie reproductivă la Imperial College London, este explicată legătura dintre vaccinul anti-Covid și natalitate.
Citeste si: Vaccinarea în România! Câte persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore
„Mai multe seturi de date indică faptul că vaccinurile COVID-19 nu reduc fertilitatea. Deşi persoanele însărcinate nu au fost incluse în studiile iniţiale, iar participanţilor li s-a cerut să evite sarcina, unele persoane au rămas însărcinate, accidental. Sarcinile neplanificate s-au înregistrat în mod egal atât în grupurile vaccinate, cât şi în cele nevaccinate, ceea ce demonstrează că vaccinurile nu au împiedicat sarcina.
VEZI AICI integral informarea transmisă de CNCAV
Instituţia precizează că în urma autorizării şi utilizării pe scară largă a vaccinurilor, au fost colectate date suplimentare despre un posibil efect al acestora asupra fertilităţii umane.
Vaccinul funcționează prin instruirea corpurilor noastre să producă anticorpi care se leagă de o proteină virală numită Spike. Acest lucru împiedică virusul să ne infecteze celulele. Afirmația că vaccinul ar putea reduce fertilitatea a venit din ideea că există proteine în placentă care au unele asemănări cu Spike, astfel încât anticorpii care blochează Spike s-ar putea atașa și de placentă. Proteinele virale, însă, și placentare nu sunt suficient de similare încât să ne așteptăm ca acest lucru să se întâmple, iar studiile de laborator au confirmat că anticorpii produși în urma vaccinării nu se leagă de proteina umană, sincitina, implicată în dezvoltarea placentei.
Nu există dovezi că vaccinul reduce șansele de a rămâne însărcinată mai târziu. Experții Colegiului Regal de Obstetricieni și Ginecologi din Marea Britanie sunt de părere că „ femeile care încearcă să rămână însărcinate nu trebuie să evite sarcina după vaccinare”.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Experții recomandă vaccinarea femeilor care alăptează
În ce privește vaccinarea anti-Covid în timpul procesului de alăptare, nu există niciun risc asociat cu administrarea de vaccinuri inactivate în timpul hrănirii la piept a copilului şi nu au apărut semnale de siguranţă la persoanele care alăptează sau la copiii lor. În Marea Britanie, Colegiul Regal de Obstetricieni şi Ginecologi recomandă vaccinarea persoanelor care alăptează.
Există, de asemenea, unele dovezi că celulele T care răspund la COVID-19 pot ajunge în laptele matern. Ar fi de aşteptat ca aceşti anticorpi să ofere copilului o anumită protecţie împotriva COVID-19, deşi sunt necesare mai multe studii pentru a afla acest lucru.
SURSE: vaccinare-covid.gov.ro , News.ro