
kanald.ro
Actualitate
Amenzi uriașe și suspendarea temporară a activității, după controalele făcute de ANPC.
În urmă cu doar câteva zile, Cristian Popescu Piedone a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) și se pare că deja își ia funcția în serios. În urmă cu doar câteva ore, insepctorii ANPC au făcut controale în Mall Băneasa, acolo unde au descoperit o mulțime de nereguli. Tocmai de aceea, a fost închis cel mai mare hypermarket din incintă, dar și zeci de restaurante.
Marți, inspectorii ANPC, în fruntea cu noul președinte al instituției, Cristian Popescu Piedone, au făcut controale în Mall Băneasa, Carrefour, Metro și Selgros. Aceștia au verificat dacă operatorii economici din locurile menționate anterior respectă legislația și implicit, siguranța clienților. În total, 45 de operatori economici care desfășoară activități de alimentație publică au fost vizați.
Cristian Popescu Piedone spune că au fost găsite mai multe probleme, precum:
Nereguli descoperite de ANPC
Așa cum era de așteptat, inspectorii ANPC au dat și mai multe amenzi în urma problemelor găsite. Valoarea totală se ridică la suma de 537.000 de lei. De asemenea, aceștia au dat și două avertismente și au retras 560 de kilograme de produse de la vânzare.
Mai mult decât atât, potrivit ANPC, 6 operatori economici au fost sancționați cu oprirea temporară a prestării serviciilor până în momentul în care vor fi remediate problemele existente în momentul de față:
Nereguli descoperite de ANPC
Totodată, pentru siguranța consumatorilor, au fost prelevate și probe din locurile menționate anterior. Tocmai de aceea, urmează să se facă analize microbiologice și fizico-chimice la diverse produse alimentare în cantitate de peste 400 de kilograme, printre care se numără și gheață sau sosuri.
„Deoarece consumatorul trebuie să aibă rezultatul real al etichetei aflată pe ambalaj cu conţinutul produsului pentru ca hârtia suportă orice dar pentru siguranţa consumatorilor trebuie analizate produsele pentru a ne asigura ca ceea ce scrie pe etichetă se regăseşte şi în produs. Avem suspiciunea că producătorii nu trec pe etichete toți aditivii folosiți în produs”, a explicat Cristian Popescu Piedone, potrivit b365.ro.
La fel s-a întâmplat și Carrefour Băneasa, acolo de unde au fost retrase de la vânzare aproximativ 350 de kilograme de produse alimentare și 170 de echipamente electrice. De asemenea, a fost aplicată și o amendă în valoare de 167.000 lei, iar în Metro, inspectorii ANPC au dispus oprirea temporară a utilizării agregatelor frigorifice până în momentul în care vor fi remediate problemele.
Nereguli descoperite de ANPC