
kanald.ro
Vedete
Cristi Borcea a făcut primele declarații, după ce a fost infectat cu noul coronavirus.
În urmă cu scurt timp, fostul dinamovist a declarat faptul că a fost infectat cu virusul provenit din China. Cu toate acestea, Cristi Borcea adaugă faptul că este acasă și că este asimptomatic.
Dinamovistul și fiul său cel mare, Patrick au contractat virusul COVID-19. Acesta oferă primele declarații despre starea lui de sănătate. Se pare că omul de afaceri este asimptomatic și se află acasă la momentul actual, potrivit libertatea.ro.
Vedeta a mai adăugat faptul că soția lui și ceilalți copii sunt în afara oricărui pericol, rezultatele lor fiind negative. Totodată, se pare că de-a lungul acestui an, acesta și-a făcut mai multe teste, dar toate au avut un rezultat negativ. Însă, de data aceasta, bărbatul s-a infectat.
„Sunt asimptomatic, dar totuși cu coronavirus. Oricât m-am păzit, m-a lovit. Am făcut un test, sunt pozitiv. Și eu, și fiul meu cel mare, Patrick, stăm separat de ceilalți. Fetele sunt in regulă, au ieșit negativ la teste. Până acum. Și eu am făcut la teste de când a început pandemia, cu zecile. Acum, să văd ce va urma. Nu merg la spital, sunt acasă. Nu voi uita niciodată 2020″, a declarat Borcea pentru sursa citată.
Totodată, se pare că în luna octombrie, omul de afaceri a fost răcit, iar la momentul respectiv și-a făcut testul, dar rezultatul a ieșit negativ. De asemenea, Cristi Borcea voia să își petreacă sărbătorile alături de familie, la munte, însă planurile vor fi anulate din această cauză.