kanald.ro
Cristiano Ronaldo a purtat, în majoritatea timpului petrecut la Real Madrid, numărul 7
Cristiano Ronaldo a purtat, în majoritatea timpului petrecut la Real Madrid, numărul 7
Sport
Clubul Real Madrid a fost fondat pe data de 6 martie 1902. În toți acești 122 de ani de istorie, Cristiano Ronaldo este jucătorul cu cele mai multe goluri marcate pentru acest club
Real Madrid este unul dintre cele mai importante cluburi din lume și, totodată, echipa care a câștigat de cele mai multe ori trofeul UEFA Champions League (14 titluri încă de pe vremea când competiția se numea Cupa Campionilor Europeni).
De asemenea, la Real Madrid au evoluat și jucători care au făcut istorie pentru acest club și pentru fotbal în general. Unul dintre aceștia este Cristiano Ronaldo, jucătorul cu cele mai multe goluri în UEFA Champions League.
Pe data de 6 martie acest club a împlinit 122 de ani de existență, iar, Cristiano Ronaldo a postat un mesaj pe rețelele sociale unde a felicitat această echipă. Mesajul portughezului, potrivit Digi Sport, a fost: „Felicitări pentru acești 122 de ani de istorie, familia madridista! Hala Madrid”.
Cristiano Ronaldo a transmis un mesaj de felicitări pentru clubul Real Madrid, echipă pentru care a devenit fotbalistul cu cele mai multe goluri
În momentul de față Real Madrid este pe primul loc în campionatul Spaniei și are în lot mulți jucători tineri care au prestații foarte bune, printre aceste exemple fiind Jude Bellingham sau Vinicius.
Fiind o echipă la care au evoluat fotbaliști extrem de importanți, există și jucători care fac parte din istoria acestui club prin realizările lor. De pildă, conform platformei Transfermarkt, cel mai tânăr sportiv care a jucat într-un meci oficial pentru formația „Los Blancos” este Martin Odegard.
Norvegianul a debutat la Real Madrid într-un meci contra celor de la Getafe în anul 2015, pe data de 23 mai.
La polul opus, cel mai în vârstă jucător care a evoluat în cadrul unui meci oficial pentru Real Madrid a fost Ferenc Puskas. Fostul fotbalist al grupării „Los Blancos” a jucat lentru această echipă la vârsta de 38 de ani, 7 luni și 19 zile.
Cei mai scumpi jucători pe care Real Madrid i-a transferat, potrivit platformei menționate anterior, sunt următorii: Eden Hazard (115 milioane de euro); Jude Bellingham (103 milioane de euro); Gareth Bale (101 milioane de euro); Cristiano Ronaldo (94 de milioane de euro) și Aurelien Tchouameni (80 de milioane de euro).