kanald.ro
Vedete
Cristina Cioran, noi detalii despre cel de-al doilea copil! Cum a fost experiența nașterii pentru actriță: „Nu e ca în filme”
Cristina Cioran a vorbit fără perdea despre cea de-a doua naștere. Cum se simte acum actrița, la scurt timp după ce și-a adus bebelușul pe lume?
Cristina Cioran traversează de departe una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Pe data de 14 februarie, chiar de Ziua Îndrăgostiților, vedeta a devenit mamă pentru a doua oară, atunci când a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. În urmă cu doar câteva ore, actrița a transmis un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor sale de socializare.
Cristina Cioran, totul despre cea de-a doua naștere
De Ziua Îndrăgostiților, Cristina Cioran a născut un băiețel perfect sănătos, care se pare că îi seamănă foarte mult, ceea ce nu poate fi decât un motiv de bucurie. Vedeta recunoaște că este extrem de fericită și de recunoscătoare pentru minunata perioadă pe care o traversează în prezent. Prin intermediul rețelelor de socializare, actrița a mărturisit că bebelușul este bine, iar în aceste momente sora lui, Ema, îl așteaptă acasă cu brațele deschise.
Mai mult decât atât, tot în cadrul postării din mediul online, Cristina Cioran le-a mulțumit medicilor și personalului medical care i-au fost alături și au avut grijă de ea în toată această perioadă. Vedeta a spus că va oferi mai multe detalii despre cezariană, dar și despre experiența din sala de operație.
Cristina Cioran
„Hello hello! Sunt atât de fericită și de împlinită și vă mulțumesc pentru toate mesajele atât de frumoase și pentru că v-ați rupt din timp să-mi transmiteți un gând bun! Am citit toate mesajele voastre și aș vrea să reușesc să vă răspund fiecăruia cu o îmbrățișare!
Sunt foarte norocoasă că-mi sunteți alături. Bebelușul super bine, Ema îl așteaptă acasă, să se cunoască! (…)
O să vă povestesc experiența mea cu nașterea prin cezariană, incredibil cum a fost în sala de operație, ce mișcare de forțe și cât personal, fiecare știa ce avea de făcut, echipe întregi… nu e ca în filme! E incredibil de frumos!!! Le-am promis că nu voi uita niciodată această experiență și le-am mai promis că niciodată nu voi pune la îndoială deciziile luate în urgență, aici unde ceasul bate și sună altfel! Ne revedem curând să vă fac cunoștință cu bebelușul nostru!”, a mărturisit Cristina Cioran prin intermediul rețelelor sale de socializare.
Cristina Cioran