Culiţă Sterp deja i-a greşit noii iubite! Interpretul şi-a cerut public scuze faţă de Mihaela

Culiţă Sterp a făcut o gafă în timpul filmărilor noului videoclip.

Autor: M. B.
 
Culiţă Sterp şi presupusa lui iubită, Mihaela, nu neagă zvonurile conform cărora între ei ar fi ceva mai mult decât o simplă legătură de prietenie. Imaginile cu cei doi i-au făcut pe fani să reacţioneze imediat şi să-i felicite pe tineri. Cu toţii le-au spus că le stă bine împreună şi că formează un cuplu foarte frumos. 
 
Culiţă şi Carmen de la Sălciua nu au divorţat încă, dar lucrurile între ei sunt foarte clare şi niciunul nu îşi doreşte împăcarea.
Mai mult decât atât, când a aflat despre noua femeie din viaţa lui, cântăreaţa nu a avut niciun reproş la adresa lui: „Subiectul ăsta s-a închis pentru mine în momentul în care am decis că e cel mai bine să o luăm pe drumuri separate! Ce face Culiţă acum e strict problema lui, e responsabilitatea lui! Dacă Mihaela e iubita lui, îl felicit! E o fată frumoasă şi se potrivesc”, a declarat ea. 
 

 

Interpretul a scos şi o melodie nouă intitulată „Nu există-n lumea mare”, iar videoclipul o are ca protagonistă chiar pe Mihaela. Într-una din secvenţe ea este pe marginea trotuarului cu telefonul în mână, iar el trece cu maşina printr-o baltă stropind-o din cap până în picioare.
Nu era planificat să se întâmple aşa, pentru că fata ar fi trebuit să fie udată mult mai puţin. Culiţă s-a revanşat ulterior şi şi-a cerut scuze public.
 
 
„Aduc mulţumiri speciale tuturor celor implicaţi în realizarea clipului şi, cel mai important, unei fete frumoase şi de treabă de la care îmi cer scuze şi aici că am stropit-o aşa tare.
Nu aşa era planul videoclipului, dar aşa a ieşit”.
Din fericire pentru el, Mihaela i-a răspuns imediat „Te iert, te iert”
Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Culiţă Sterp nu se mai ascunde! A făcut primele declaraţii despre noua iubită şi o atacă dur pe Carmen de la Sălciua: "Îmi pare rău că m-am luat după ea"

Culiţă Sterp, aroganţă maximă! Ce a ”primit” de Moş Nicolae

Ea este noua iubită a lui Culiţă Sterp! Mihaela s-a dat singură de gol

De mâine se întoarce roata. 4 zodii vor fi pe val

Vestea cea mare pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE! Este decizia momentului în Europa: NU mai este o limită

“Cu asta am spus tot.” Bogdan de la Ploiești, mesaj subtil pentru Cristina Pucean, după separare! Acum situația a devenit mai clară

Adio, taxiuri. Se pregătește o schimbare istorică

Tragedie pentru un cunoscut antrenor de fotbal. A anunțat pe Facebook că i-a murit fiica de 21 de ani

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies