WowNews logo WOWnews
Stories
Cum anulezi executarea dacă locuința este scoasă la vânzare de executor: "Nu uitați, aveți drepturi și trebuie să le protejați" | EXCLUSIV

Exclusiv

Cum anulezi executarea dacă locuința este scoasă la vânzare de executor: "Nu uitați, aveți drepturi și trebuie să le protejați" | EXCLUSIV

Să primești vestea că locuința ta urmează să fie scoasă la vânzare de către un executor judecătoresc este, probabil, una dintre cele mai grele situații prin care poate trece cineva. Mulți români cred că, odată ajuns în acest punct, nu mai există cale de întoarcere. Totuși, legea oferă anumite pârghii prin care procedura de executare silită poate fi anulată sau măcar întârziată, dacă există nereguli.

Avocatul Adrian Cuculis explică faptul că există situații rare, dar extrem de importante, în care vânzarea poate fi contestată și chiar anulată. Totul ține de respectarea regulilor procedurale, în special a celor privind transparența licitațiilor.

Unde se greșește frecvent: lipsa publicării în presă

„Am câteva exemple care par imposibil de realizat, dar am reușit”, spune avocatul. Una dintre „hibe” privește obligația executorilor de a publica anunțul de vânzare într-un ziar de largă circulație națională, dacă valoarea imobilului depășește 250.000

de lei.

Citeste si: Alina Laufer a născut! Mesajul postat de soțul ei în mediul online: “Tati te iubește mai mult decât poate spune în cuvinte.”- kfetele.ro

Citește și: Cum poți fi șters din Biroul de Credit. Avocatul Adrian Cuculis explică pașii legali. Mulți români nu știu că au aceste soluții la îndemână| EXCLUSIV

Codul de procedură civilă este clar: „sub sancțiunea nulității”, publicațiile cu privire la licitațiile imobiliare trebuie să apară în presă.

Altfel, procedura nu este transparentă și nu oferă șanse reale ca imobilul să fie vândut la un preț corect.

Cu alte cuvinte, dacă un executor „uită” să facă public anunțul într-un ziar național, vânzarea poate fi anulată în instanță.

Citește și: Poprire pe cont de la ANAF pentru o datorie veche? Ce trebuie să faci ca să îți recuperezi banii: "Dacă ANAF a reușit deja să ia banii, se poate cere întoarcerea lor în contul dumneavoastră"| EXCLUSIV

De ce e atât de importantă publicitatea vânzării?

În lipsa anunțului oficial, la licitație pot veni foarte puțini participanți. Iar acest lucru se întoarce direct împotriva celui executat silit.

„Dacă ai 10 oferte, de ce să nu ai 20? Atâta vreme cât publici într-un ziar de largă circulație, interesul debitorului este protejat. Altfel, există riscul ca imobilul să fie vândut chiar și cu 30% din valoarea de evaluare”, avertizează Adrian Cuculis.

Asta înseamnă că o casă evaluată la 100.000 de euro ar putea fi pierdută pentru doar 30.000 de euro, doar pentru că procedura nu a fost transparentă.

Citește și: Anunț de ultim moment: data la care expiră solicitările pentru tichetul de energie. Au mai rămas câteva zile

Ce poate face un debitor?

Primul pas este să verifice atent dacă anunțul de licitație a fost publicat conform legii.

Dacă nu, există temei solid pentru a contesta executarea.

Procedura se numește contestație la executare și se depune la instanță. Este singura cale legală prin care se poate opri vânzarea sau chiar anula executarea silită.

„Nu uitați, aveți drepturi și trebuie să le protejați. Contestarea la executare este cea pe care trebuie să o depuneți la instanță”, subliniază avocatul.