
kanald.ro
Vedete
Gabriela Cristea a postat în mediul online o serie de imagini de acum 9 ani, din perioada în care tocmai divorțase de Marcel Toader.
Înainte să aibă parte de familia minunată pe care o are astăzi, Gabriela Cristea a fost nevoită să treacă printr-o perioadă dificilă alături de fostul ei soț, regretatul Marcel Toader. Divorțul a fost unul foarte dureros, însă în urma lui a dobândit ceea ce și-a dorit dintotdeauna, un soț iubitor și copii minunați.
Cu numai o zi în urmă, Gabriela Cristea a postat în mediul online o fotografie de acum 9 ani, fix din perioada de după divorțul scandalos cu Marcel Toader.
Gabriela Cristea a dezvăluit că a primit de la fina sa mai multe fotografii care au fost făcute la scurt timp după ce încheiase divorțul. Cu toate că pe exterior părea o fire atât de plăpândă, în interior ascundea o putere emoțională foarte mare, cu ajutorul căreia a reușit să traverseze una dintre cele mai tensionate momente din viața sa.
Gabriela Cristea este mândră de ea, neputând să nu remarce faptul că, pe lângă tăria de caracter de care a dat dovadă, avea la acea vreme și un fizic de invidiat.
„Mi-a trimis Adina (fina mea) niste poze de acum 9 ani cu noi doua. Ea proaspat casatorita, eu proaspat divortata. Uitandu-ma la pozele astea mi-am dat seama ca Gabriela din poze a fost cea mai smechera si puternica versiune a mea. Si nu ma refer la cum aratam fizic (aratam fabulos), ma refer la fata cu aparente fragile si cu un caracter de fier.
Nu stiu cum, dar am reusit sa ma scutur de toata energia negativa si sa nu ma las purtata pe valul vaicarelilor.
Am avut si noroc sa ma iubeasca Dumnezeu si sa-mi scoata in cale oamenii potriviti. Asa ca azi vreau doar sa-i multumesc Gabrielei de acum 9 ani pentru cum a stiut sa ma scoata la mal”, este mesajul postat de Gabriela Cristea, pe contul personal de Instagram.