kanald.ro
Actualitate
Cum încearcă Guvernul să convingă românii să se vaccineze. Dan Barna: Vouchere, stimulente, bonuri și tichete, în discuție
Ce măsuri sunt discutate la Guvern pentru a încuraja vaccinarea?
Copreședintele USR-PLUS, Dan Barna, a declarat, vineri, 23 iulie, că se poartă discuții în coaliție în privința unor măsuri care să impulsioneze românii să se vaccineze, pentru prevenirea unui al patrulea val al pandemiei de coronavirus.
Noi restricții pentru nevaccinați
Dan Barna a vorbit inclusiv despre adoptarea unor măsuri pentru stimularea vaccinării în mediul rural, cum ar fi posibilitatea unei loterii în utilaje agricole, vouchere, bonuri, tichete, dar nu acordarea de bani direct.
Declarațiile făcute de Dan Barna:
- Am discutat chiar în ședința de coaliție acest subiect, e clar că trebuie să venim cu măsuri de a continua să încurajăm și să susținem campania de vaccinare. Probabil valul 4 va avea efect, sunt două tipuri de măsuri: de încurajare a vaccinării, dar și pentru cadre medicale, pentru accesul la servicii neesențiale, să fie condiționată de vaccinare. Mersul la mall, de pildă, să fie condiționat de vaccinare.
- Dacă nu reușim să creștem procentul de vaccinare, vom avea cu toții probleme. Gândim toate variantele să convingem oamenii din mediul rural să mergem să se vaccineze. Se discută diverse variante de vouchere, stimulente, bonuri, tichete, nu bani direct. S-a discutat și posibilitatea unei loterii în utilaje agricole.
- Vaccinarea e singura soluție, nu avem altă șansă. Sper să fie cât mai ușoară această creștere a cifrelor.
- Guvernul pregătește o ordonanță care să impulsioneze continuarea activității și face parte din reglementarea situației pensiei și opțiunile/alernativele în perspectiva unui sistem de pensii sustenabil, pentru ca acum este problematic pentru că este o piramida în jos (…), să avem o variantă de stimulare și încurajare a continuării activitării.
Ministrul Sănătății: Restricții doar pentru vaccinați
Ministrul Ioana Mihăilă a anunțat, joi, că noile restricții care vor fi reintroduse în țara noastră, în contextul celui de-al patrulea val al pandemiei de Covid-19, îi va viza doar pe cei care nu s-au vaccinat împotriva coronavirusului.
„Restricţiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate. În rest, atâta vreme cât cifrele de incidenţă sunt optimiste şi arată că încă ne menţinem la numere reduse, măsurile de relaxare pentru persoanele vaccinate pot să continue, dar, dacă se impun restricţii, vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate”, a declarat ministrul Sănătății la un post TV.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Ioana Mihăilă a precizat că noile măsuri vor fi decise în funcție de rata de infectare. „În acest moment este în lucru în noua hotărâre CNSU şi veţi vedea atunci când ea va fi publicată cum vom merge mai departe începând cu luna august, dar, în principiu, măsurile, fie că sunt de restricţie, fie că sunt de relaxare vor fi luate în funcţie de incindenţă, în funcţie de cum arată cifrele, urmând ca ulterior să reglementăm măsuri specifice legate de existenţa sau nu a vaccinului pentru persoanele care vor fi obiectul reglementării”, a mai spus ministrul Sănătății.
SURSE: g4media.ro, digi24.ro