
kanald.ro
Exclusiv
Cristina Cioran a devenit mamă pentru a doua oară, după ce a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Tatăl copilului nu poate însă să se apropie încă de actriță, pe numele designerului Alex Dobrescu existând un ordin de protecție pe care l-a cerut actrița în trecut.
Viața Cristinei Cioran s-a schimbat radical în 2025! Frumoasa actriță a devenit mamă pentru a doua oară și a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Vedeta a postat recent și primele imagini cu micuțul, direct de pe patul spitalului în care a născut.
Actrița a născut într-o zi cu totul și cu totul specială, mai exact 14 februarie, atunci când este sărbătorit și Sf. Valentin, dar și Ziua Îndrăgostiților. Atât vedeta, cât și tatăl copilului sunt extrem de fericiți pentru momentele minunate pe care le trăiesc.
În trecut, relația celor doi a fost una presărată cu momente bune și rele, iar actrița a cerut și un ordin de restricție pe numele designerului, cerere pe care magistrații i-au acceptat-o la acel moment. Ulterior, în spațiul public au apărut mai multe zvonuri cu privire la sarcină, zvonuri pe care vedeta le-a negat însă vehement, tocmai pentru a-și păstra în siguranță băiețelul și pentru a se asigura că trece cu bine peste această perioadă, așa cum a declarat chiar ea în ziua în care a anunțat că este însărcinată.
Jurnaliștii WOWbiz.ro au dorit să afle dacă Alex Dobrescu și-ar putea vedea mai repede fiul, având în vedere ordinul de restricție așa că au luat legătura cu avocatul Adrian Cuculis.
Cristina Cioran și Alex Dobrescu, în vremea în care formau un cuplu
Celebrul Designer ar avea ordin de restricție și nu se poate apropia, momentan, de actriță și de fiica lui. Cristina Cioran a fost cea care le-a solicitat acest lucru magistraților, în trecut, iar cererea i-a fost la acel moment aprobată.
„Noi nu avem voie să vorbim nici prin mesaje, dar cum am spus și până acum, am vorbit doar prin terți și prieteni comuni m-au anunțat că este totul bine (…) Pe 24 mă pot întoarce lângă familie și o să văd ce urmează.
Prima imagine cu Cristina Cioran și fiul său, postat de actriță în mediul online
Jurnaliștii WOWbiz.ro au discutat cu avocatul Adrian Cuculis pentru a afla cum ar putea designerul să își vadă bebelușul, în ciuda ordinului de restricție.
„În principal, ar trebui ca ordinul de protecție să fie cumva revocat, iar acest lucru sigur că poate să fie cerut de către victimă. Victima are, teoretic, posibilitatea să facă acest lucru. Prin simpla încălcare a ordinului de protecție se ajunge în punctul în care acesta nu mai produce consecințe juridice către agresor. Dacă devine ineficient, teoretic orice fel de cost raportat la montarea brățării sau intervenția organelor de poliție, ar putea să fie decontat de către victimă, lucru care nu este de preferat.
Cel mai simplu este să solicite victime revocarea ordinului de protecție, având în vedere intervenirea acestei situații, respectiv agresorul este tatăl copilului pe care tocmai l-a adus pe lume”, a spus avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.
Cristina Cioran, în ziua în care a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară
Totodată, o variantă este și aceea ca cele două părți să aibă răbdare să treacă timpul și astfel durata ordinului de restricție impus de instanță să expire.
„Sigur că există și varianta în care să aștepte până când acest ordin de restricție expiră. De preferat ar fi să solicite revocarea lui, având în vedere situația, dar dacă nu se solicită această revocare, peste o perioadă foarte lungă de timp sigur că se poate apela și la această variantă a trecerii timpului până la momentul la care acel ordin de restricție încetează. Este o variantă care nu mai necesită nici o altă implicație”, a mai explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!