
kanald.ro
Vedete
Un tânăr vlogger a creat o adevărată isterie, după ce a trimis mai multe colege influencerilor din țara noastră pentru a promova "brânza regelui".
Un nou scandal a început în spațiul public, după ce un vlogger a decis să testeze influencerii din România. Bărbatul a inventat un produs și a contactat mai mulți creatori de conținut. Acestora le-a trimis pachete de PR cu "brânza regelui". Datele de contact și numele pe care le-a folosit au fost inventate.
Așa cum a explicat și el în vlog, bărbatul a dorit ca astfel să le testeze credibilitatea și să vadă dacă oamenii din online fac cu adevărat verificări atunci când vine vorba de produsele pe care le promovează pe rețelele sociale.
Prima care a luat atitudine după acest eveniment a fost Oana Roman. Fiica lui Petre Roman a postat ceea ce avea în pachet și a dorit să pară că a intrat în jocul fictiv, însă în același timp a cerut mai multe detalii celebrul vlogger și a contactat și reprezentanții Casei Regale din România, pentru a afla dacă există cu adevărat produsul respectiv.
Jurnaliștii WOWbiz.ro
au luat legătura cu avocatul Adrian Cuculis, pentru a afla în ce condiții poate scăpa nepedepsit bărbatul, dar și ce riscă pentru situația pe care a creat-o. Având în vedere contextul, singurii care s-ar putea revolta și ar putea acționa pe calea legală sunt reprezentanții Casei Regale a României.Vloggerul care a trimis pachetele cu "brânza regelui" către influenceri
Vloggerul în cauză a stârnit o întreagă controversă în mediul online.
Avocatul Adrian Cuculis a discutat cu jurnaliștii WOWbiz.ro
"Mie mi se pare că nu. Mi se pare că pur și simplu este vorba despre un om care încearcă să-i atenționeze pe cei din jur, iar demersul său, care este public este și legitim.
Nu văd ce ar putea să atragă treaba aceasta. Chiar și pe partea civilă, dacă spui că vorbim despre răspundere civilă delictuală, păi stai puțin, dacă mă duc la o televiziune, televiziunea respectivă îmi bagă orice vreau eu pe post sau există un departament care să filtreze?!
În primul rând se filtrează prin prisma CNA-ului. Ca influencer, neexistând niciun fel de lege, sigur că nici ei nu pot fi trași în niciun fel la răspundere, doar în situații grave prin care dacă poate promovează materiale care sunt vătămătoare și ei nu știu treaba aceasta și nu s-au informat, atunci ar putea să răspundă", a explicat Adrian Cuculis, pentru WOWbiz.ro.
Vloggerul care a trimis pachetele cu "brânza regelui" către influenceri
"Brânza regelui", produsul fictiv creat de vloggerul din mediul online a fost trimisă în numele Curții Regale a României și ar fi fost un produs preferat de Regele Charles al III-lea. Deși nu a folosit numele real al instituției Casei Regale din România, reprezentanții acesteia ar putea acționa, pe cale legală.
"Persoana care a făcut acest experiment este puțin probabil să fie acuzată de ceva, mai ales că el nu a cerut nimic. Relația trebuie privită în felul următor, dacă el ar fi cerut niște bani, atunci este furtul acesta de identitate, combinat cu un soi de înșelăciune, adică înșelăciunea.
Aici, din contră, el vine și spune că nu vrea niciun ban, în toată discuția aceasta, cine ar putea să se sesizeze și să spună că este o problemă și eu mă consider vătămat, nu sunt influencerii, ci Casa Regală. Ei ar putea să facă obiectul unui proces, folosindu-se de numele lor", a mai precizat el.
Totodată, avocatul Adrian Cuculis este de părere că anumite aspecte din promovarea prin influcenceri ar trebui să fie reglementate.
"Mie mi se pare că și domeniul influencerilor ar cam trebui să fie reglementat într-un fel. Să existe măcar un cod deontologic, nu poți să promovezi orice și apoi să-ți dai seama că nu este bine. De exemplu, în cazul produselor medicale sau produsele pentru care ai nevoie de niște autorizații în spate ca să funcționezi cu ele sau niște produse care nu sunt autorizate aici în România și sunt aduse cine știe de unde și ulterior scoase la vânzare, aici pot exista efecte", a mai explicat el.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!