kanald.ro
Diverse
Cum se îngrijește gazonul - sfaturi practice
Un gazon frumos este mândria oricărei grădini. Vrei ca și gazonul tău să fie de invidiat? Suntem aici să te ajutăm cu tot ce trebuie să știi pentru a-l îngriji corect. Descoperă cum să-l păstrezi verde, dens și rezistent, indiferent de vreme.
Elimină buruienile
Buruienile pot apărea chiar și în cele mai bine întreținute peluze. Pe lângă faptul că strică aspectul estetic al gazonului, acestea concurează cu gazonul pentru apă și nutrienți, așa că este important să le ții sub control. Printre cele mai comune buruieni se numără păpădia, pirul târâtor și mohorul, care au rădăcini adânci. Este esențial să extragi întreaga rădăcină pentru a preveni apariția buruienii.
Dacă ai un gazon invadat de buruieni, s-ar putea să fie necesar să folosești un erbicid special pentru gazon.
gazonul. Ele sunt eficiente atunci atât primăvara, cât și vara (în momentul de creștere vegetativă a gazonului și buruienilor). Asigură-te că urmezi întotdeauna instrucțiunile de pe ambalajul erbicidului, pentru a obține rezultate optime și a lucra în siguranță!
Lucrari de îngrijire
Aerarea solului- Atunci când mergem pe jos, alergăm sau ne jucăm în gazon, compactăm treptat solul, eliminând aerul din acesta. Acest lucru împiedică drenajul adecvat și face ca nutrienții să nu mai ajungă la rădăcinile gazonului nostru. Unul dintre cele mai eficiente trucuri pentru a menține gazonul sănătos este să aeraiți solul anual. De obicei, această activitate face parte din îngrijirea gazonului de toamnă, dar, dacă nu aveți timp atunci, o puteți face și primăvara! Dacă aveți o peluză mică, cea mai simplă metodă de aerare este cu ajutorul unei furci de grădină. Introduceți dinții furcii în sol la o adâncime de aproximativ 10-15 cm și apăsați ușor pe mâner până observați că pământul din jur se ridică puțin. Acest proces ajută la afânarea solului, iar găurile create de dinții furcii permit aerului și apei să pătrundă mai adânc, exact acolo unde rădăcinile ierbii au nevoie.
Scarificarea gazonul- Pe măsură ce crește, gazonul acumulează paie, un strat de material vegetal mort care se strânge în jurul rădăcinilor. Materialul vegetal mort împiedică apa și îngrășămintele să ajungă la sol. Astfel îndepărtarea lui este o parte importantă a rutinei de întreținere a gazonului. Materialul mort poate fi îndepărtat prin scarificarea gazonului- cu alte cuvinte, prin greblarea materialului vegetal mort. Puteți face acest lucru manual, greblând ferm peste el cu o greblă. Scarificarea gazonului se face de obicei toamna, dar poate fi făcută și primăvara.
Completarea golurilor- Dacă gazonul tău este folosit frecvent pe parcursul anului, e normal să apară din când în când pete goale/uscate. Din fericire, remedierea lor este simplă și accesibilă. Aplicarea unui amestec special de seminte pentru repararea petelor poate ajuta la umplerea golurilor. Iată ce trebuie să faci: cu câteva zile înainte de semănare, pregătește terenul îndepărtând buruienile și greblând solul pentru a-l afâna. Apoi, răspândește amestecul de seminte pe zonele goale, asigurându-te că îl distribui uniform. Udați bine zona și, dacă e nevoie, protejeaz-o cu o plasă pentru a preveni păsările să mănânce semințele. Continuă să uzi regulat, dar moderat până când gazonul prinde bine rădăcini.
Tunderea regulată- Tunderea regulată este unul dintre cele mai simple trucuri de îngrijire a gazonului pentru ca acesta să arate cât mai bine pe timp de vară. Pe lângă faptul că menține gazonul la o lungime potrivită, tunsul regulat elimină și buruienile
Udarea regulata, dar moderata- Dacă tocmai ați semănat semințe de gazon sau ați pus un gazon rulou nou, este important să-l udați în mod regulat până când acesta prinde bine rădăcini. În general, va trebui să udați zilnic pentru aproximativ 4 săptămâni. Vestea bună este că, odată ce gazonul s-a prins, nu va mai fi nevoie de udări atat de frecvente.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Fertilizarea/Tratarea gazonului- Pentru a menține gazonul într-o stare optimă, este important să îl hrăniți regulat, primăvara și toamna și să-l tratați cu fungicide specifice la nevoie. Anotimpurile necesită amestecuri diferite de nutrienți pentru a susține nevoile gazonului. Primăvara, hrana pentru gazon este bogată în azot, stimulând o creștere viguroasă a frunzelor și asigurând un covor verde și dens pe durata verii. Toamna, îngrășămintele sunt bogate în potasiu și fosfați, contribuind la întărirea rădăcinilor și pregătind gazonul pentru a rezista mai bine frigului iernii.
Dacă preferați o soluție mai simplă, puteți opta pentru un fertilizant complet pentru gazon, care poate fi aplicat din primăvară până în toamnă. Un îngrășământ granulat cu eliberare lentă va menține gazonul verde și dens pentru mai mult timp și se aplică ușor, prin imprastiere. Pentru grădinile mai mici, ingrasamantul lichid este o opțiune rapidă și convenabilă, putând fi aplicată cu ajutorul unui recipient de udare sau al unui pulverizator cu presiune. Este esențial să urmați întotdeauna instrucțiunile producătorului atunci când aplicați îngrășăminte pentru a obține cele mai bune rezultate.
În ceea ce privește fungicidele, acestea se aplică atunci când nu sunt șanse de ploaie, dimineața devreme sau seara, când razele solare nu au o intensitate mare. Achiziționați fungicide doar din magazine/fitofarmacii acreditate, la îndrumarea unui specialist.