kanald.ro
Sport
Dănuț Lupu, depistat pozitiv cu coronavirus. Fostul fotbalist este internat la ATI
Dănuţ Lupu este internat la secția ATI a Spitalului Colentina!
Dănuț Lupu, fost jucător de la Dinamo și Rapid, este internat la secția ATI a Spitalului Colentina. Dănuţ Lupu, în vârstă de 53 de ani, trece prin clipe grele, după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Deși a respectat toate măsurile impuse, fostul fotbalist s-a îmbolnăvit. Acesta a respectat măsurile de protecție, ținând cont de antecedentele sale medicale. Dănuț Lupu nu s-a simțit bine, la sfârșitul săptămânii trecute, când a chemat ambulanța. Echipajele medicale deplasate la locuința fostului fotbalist au decis să-l interneze, fiind infectat cu COVID-19.
Dănuț Lupu, la un pas să-și piardă viața
Dănuț Lupu a trecut prin momente terifiante în anul 2016, când a fost a fost la un pas să-și piardă viața. Acesta a ajuns la acea vreme de urgență la spital. Fostul fotbalist suferise o infecție puternică la plămâni și a stat internat mai bine de trei săptămâni.
„ Am avut un edem pulmonar, o infecție foarte puternică la plămâni. La un moment dat, am mai respirat cu doar 8% din capacitatea plămânilor, nimic altceva. Lumea mai e și rea, mai e și bună, important e că am reușit și le mulțumesc în primul rând doctorilor că au avut grijă de mine și îi mulțumesc organismului că m-a ajutat în această cumpănă a vieții. Poate și colegii mei vor învăța că, odată cu trecerea anilor, nu mai suntem tineri.
Citeste si: Ronaldinho a fost diagnosticat cu coronavirus. Cum se simte fostul fotbalist brazilian
Dănuț Lupu a câștigat în cariera sa cinci torfee. A fost jucător la Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Panathinaikos, Korinthos, OFI Creta, Brescia și Tzafririm Holon. Lupu a adunat și 14 prezențe în tricoul naționalei României între 1989 şi 1998, iar în 1990 a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial.