WowNews logo WOWnews
Stories
De ce se ține post miercurea și vinerea. Care sunt beneficiile acestui ritual
Post miercurea și vinerea

Diverse

De ce se ține post miercurea și vinerea. Care sunt beneficiile acestui ritual

Ce reprezintă cele două zile de post și care sunt beneficiile acestui obicei?

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că creştinii în zilele de miercuri şi vineri le dedică postului. În aceste două zile se consumă numai hrană de origine vegetală, fără carne, ouă, brânză sau lapte, dar ce reprezintă aceste două zile și care sunt beneficiile acestui obicei?

De ce se ține post miercurea și vinerea

Postul în zilele de miercuri și vineri este menționat încă din primele trei secole. Aceste zile sunt respectate cu sfințenie de către creștini, și excepția de la regulă se face în câteva săptămâni speciale, în care zilele de miercuri şi vineri sunt exceptate de la post, fiind însemnate în calendarele noastre

cu numele de „harţi”.

Citeste si: EXCLUSIV Cum arată Lavinia Pîrva complet naturală? Vedeta a fost surprinsă în timp ce își ducea fiul la autobuzul de școală! VIDEO- kfetele.ro

Citeste si: Rugăciunea puternică pentru dezlegare blestem și de toată lucrarea diavolească

Ziua de miercuri reprezintă ziua în care Mântuitorul a fost trădat de Iuda pentru doisprezece arginţi, de aceea este o zi în care creştinilor renunță la mâncare sau băutură aleasă și aleg hrana aspră, pentru a demonstra că nu-L vând pe Hristos.

De ce se ține post miercurea și vinerea. Care sunt beneficiile acestui ritual

Ziua de vinerea este ziua în care Mântuitorul a îndurat patimile: biciuirile, scuipările, lovirile, răstignirea pe Cruce şi moartea pentru păcatele noastre. Pentru această suferință, creștinii sunt îndemnați să renunțe la mâncărurile bogate, și sunt sfătuiți să stea în post și rugăciune.

Care sunt beneficiile acestui ritual

Pe lângă faptul că postul îți redă legătura cu divinitatea, acest obicei are și alte beneficii care țin de corp și minte.

Cu ajutorul acestui ritual vei putea scăpa de energia negativă acumulată în corp, iar mintea se va curăța de lucrurile negative.

De ce se ține post miercurea și vinerea. Care sunt beneficiile acestui ritual

Totodată, postul oferă claritate, energie, putere de concentrare și te ajută să-ți recapeți un echilibru perfect. Pe lângă toate acestea, abținerea de la mâncărurile alese te ajută la curăţare, detoxificare, linişte, pace și drumul către regăsirea cu sine.

Citeste si: Rugăciunea copiilor pentru părinți. Cât de important este să ne rugăm pentru cei care ne-au adus pe lume

De asemenea, postul favorizează îndepărtarea cauzelor care provoacă boli, cum sunt anxietatea sau stresul. Acesta ritual este resimțit de organism abia după primele 24 de ore, iar din punct de vedere chimic, lipsa hranei va determina utilizarea rezervelor din carbohidraţi ca sursă de energie, lucru care ne va ajuta la slăbire.