
kanald.ro
Vlăduța Lupău
Vedete
Artista va urca din nou pe scenă, chiar la sfârșitul acestei luni!
Vlăduța Lupău și soțul ei sunt în culmea fericirii de când au devenit părinți. În urmă cu două zile, artista a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, care va purta numele Iair. Deși momentan se bucură din plin de rolul de mămică și este nedezlipită de fiul ei, se pare că artista nu are de gând să-și neglijeze cariera. Vestea a fost dată chiar de managerul solistei, care a anunțat că aceasta va reveni pe scenă, până la sfârșitul lunii.
După o pauză de câteva săptămâni, în care a stat departe de public, Vlăduța Lupău este pregătită să își reia spectacolele. Soția lui Adi Rus a născut în urmă cu două zile, însă statutul de proaspătă mămică pare să nu o împiedice în carieră.
Dimpotrivă, Carmen Mureșan, managerul artistei, a lăsat să se înțeleagă că aceasta este nerăbdătoare să se întoarcă pe scenă: "Să sperăm că într-un timp cât mai scurt va reveni pe scenă. Nu știm acum, spre sfârșitul lunii ar trebui să revină, dar vedem. Teoretic așa avem planificate cântările și deocamdată mergem conform planificărilor pentru că totul este perfect și este în regulă. Vlăduța a cântat până aproape de luna a noua de sarcină, doar câteva săptămâni înainte să nască a făcut pauză și acum o să își reia activitatea foarte repede.", a declarat managerul Vlăduței Lupău, pentru playtech.ro.
Vlăduța Lupău, alături de fiul ei
Venirea pe lumea a fiului sau a emoționat-o puternic pe Vlăduța Lupău. Artista, care a publicat mai multe imagini din sala de naștere, a ținut să-i scrie și câteva rânduri micuțului Iair, pe care acesta le va putea citi atunci când va crește: "Iair… știam că îți vei alege o zi binecuvântată în care să vezi lumina zilei! Bine ai venit pe lume, minunea mea! Continui scrisoarea către tine… știi că ți-am zis că te voi învăța să-L iubești pe Dumnezeu, iar El îți va da totul… ei bine cu asta începem drumul vieții tale! Lumea asta puiule… este cum ești tu cu ea! Așa că dacă tu ești bun, îți
O să crești și o să trăiești așa cum trăim fiecare, cu bune și cu rele, însă vreau să te rog, atunci când îți dorești ceva cu adevărat LUPTĂ și nu renunța niciodată, iar eu… voi fi lângă tine întotdeauna și pentru totdeauna! Îmi doresc să ai o viață ușoară, binecuvântată și să fim împreună mulți ani pe acest pământ… eu cu tine și cu tati tău… apoi cu copiii tăi și apoi nu îndrăznesc mai mult…De azi, tu mi-ai dat cel mai frumos nume “mamă”… iar pentru asta eu îți mulțumesc și îi dau slavă Lui… pentru că vreau să știi că de multe ori nu credeam că și pe mine mă va alege un suflet să-i fiu mamă, dar iată-te! M-ai ales tu! Iar tu… în viața aceasta, am să fac în așa fel încât să îmi fii cea mai bună carte de vizită! Nu vreau că să-ți zică lumea “Ești băiatul Vlăduței…” ci mie să-mi zică “Ești mama lui Iair!”. Închei și îți fac cunoștința cu prima femeie din viața ta care îți spune din toată inima. TE IUBESC! Eu, mami!", a fost mesajul pe care Vlăduța Lupău l-a scris în dreptul primelor fotografii cu fiul ei.