
kanald.ro
Un tânăr de 24 de ani a fost găsit mort
Evenimente
Un tânăr de 24 de ani a fost dat dispărut timp de 2 zile, însă a fost găsit de autorități într-un buncăr aflat într-o pădure.
Tragedie de nedescris în Constanța! În vârstă de doar 24 de ani, un tânăr din comuna Valea lui Traian a plecat de acasă și nu s-a mai întors, moment în care toți apropiații lui, în special rudele, s-au speriat la maxim, motiv pentru care au apelat la ajutorul oamenilor legii.
Așadar, tânărul a fost căutat neîncetat timp de 2 zile, fiind găsit abia marți, pe data de 1 aprilie. Din nefericire, băiatul a fost găsit mort într-un buncăr aflat în pădurea de la marginea localității.
Un tânăr de 24 de ani a fost găsit mort
Totodată, înainte de a fi găsit fără viață, tânărul de 24 de ani ar fi lăsat un bilet de adio, spun apropiații lui, conform Seapress.ro.
De asemenea, în acest caz a fost deschisă o anchetă, iar oamenii legii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.
Un tânăr de 24 de ani a fost găsit mort