Descoperire macabră pe calea ferată din Satu Mare! O tânără de 17 ani a fost găsită moartă

O tânără de numai 17 ani a fost găsită fără viață pe calea ferată din Satu Mare. Ce au aflat anchetatorii la scurt timp.

Distribuie pe:

Autor: M.V.


Descoperire șocantă în urmă cu puțin timp în Satu Mare. O adolescentă în vârstă de numai 17 ani a fost găsită fără suflare pe calea ferată din municipiul Satu Mare, în zona Ostrovului. Corpul tinerei a fost descoperit luni dimineață, în jurul orei 7.30, fiind dată imediat alarma.

La fața locului au sosit echipaje medicale de prim-ajutor, însă nu s-a mai putut face nimic pentru ea, fiind constatat decesul din cauza rănilor severe.

Citeste si: Nepoata Prințesei Diana se iubește cu un milionar mai în vârstă decât tatăl ei! Kitty are 28 de ani, iar iubitul, 60! Cum au fost fotografiați

Citeste si: Maria şi Aurel, confruntare pe Insulă după zvonul că au făcut dragoste: "De ce ai spus lucrul ăsta despre mine?!"

Citeste si: Un nou sezon “Vrei sa fii milionar?”, in curand, la Kanal D!

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cazul va fi preluat de către procurori, scrie presasm.ro.

Din primele cercetări, ar fi vorba despre un accident de tren. Corpul neînsuflețit a fost depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei. Medicii legiști vor stabili cu exactitate mecanismul producerii decesului, potrivit presasm.


A fost descoperită bluza pe care fetița dispărută din Maramureș o purta! Ioan Burculeț a avut dreptate


Descoperire importantă în cazul fetiței dispărute de acasă vineri. Unde au găsit anchetatorii bluza copilei.

De vineri, o fetiță în vârstă de șase ani este căutată fără încetare de către părinți, anchetatori și voluntari, după ce a dispărut de acasă.

Valentina Rusnac, în vârstă de șase ani, este de negăsit de vineri, iar anchetatorii par să fi făcut o descoperire importantă.

Potrivit digi24, bluza micuței care a dispărut de casă în cursul zilei de vineri, în jurul orei 14.00, a fost găsită cam la 300 de metri de locuință, în apă.

„Sunt multe indicii că ea ar fi mers înspre un râu din localitate și este posibil să fie luată de apă”, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș, Florina Meteș. Citește continuarea AICI.

Foto:presasm.ro

 

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: