
kanald.ro
Cristi, tânărul mort în accidentul din Botoșani, alături de soția lui
Actualitate
O tânără din Botoșani a rămas văduvă la două zile de la nuntă, după ce soțul ei a murit într-un accident rutier.
Doi tineri proaspăt căsătoriți din Rădăuți-Prut, județul Botoșani, aveau toată viața în față, însă destinul a făcut ca o tragedie să le umbrească fericirea. Bărbatul, care îmbrăcase costumul de ginere cu puțin timp în urmă, a sfârșit într-un accident de mașină, după ce autoturismul în care se afla s-a izbit de un cap de pod. Nefericitul eveniment a avut loc la două zile de când cei doi își juraseră iubire veșnică în fața lui Dumnezeu.
Bucuria legată de faptul că au reușit să își întemeieze o familie nu a durat prea mult pentru Cristi I.
Imagine de la locul accidentului
Trei dintre tineri au reușit să scape dintre fiarele autovehiculului, însă pentru Cristi și un alt pasager autoritățile ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic.
Mai mult, în urma verificărilor făcute de oamenii legii, s-a constatat faptul că șoferul consumase băuturi alcoolice: "La data de 25 octombrie 2021, în jurul orei 4:30, am fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Miorcani a avut loc un accident de circulație soldat cu victime. Din verificările efectuate până în acest moment, a reieșit faptul că un tânăr de 22 de ani, din comuna Rădăuți Prut, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 24 C, direcția de deplasare, dinspre Miorcani înspre Cotu Miculinți, a pierdut controlul asupra volanului și a întrat în impact cu un cap de pod de pe partea dreaptă a sensului de mers.Cristi, tânărul mort în accidentul din Botoșani
În urma impactului, a rezultat decesul a doi tineri, de 28 de ani și de 26 de ani, pasageri în autoturism, ambii din comuna Rădăuți Prut. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0, 57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât conducătorul auto cât și un alt pasager care se afla în autoturism în momentul producerii accidentului nu au suferit leziuni corporale.", au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Cristi, tânărul mort în accidentul din Botoșani, alături de soția lui
Moartea tânărului din Botoșani a căzut ca un trăsnet peste familia lui, care nu își poate reveni nici acum din șoc. Nici celor care au fost prezenți la nunta cuplului nu le vine să creadă ce nenorocire a putut să se abată asupra rudelor lui Cristi, mai ales că în urmă cu câteva zile petreceau alături de el și de soția lui: "Au avut o nuntă foarte frumoasă, cu multă voie bună, cu multă lume, au fost foarte fericiți, au zâmbit toată seara, toată ziua, nimic nu prevestea ce avea să se întâmple, din păcate.
Citeste si: Gabriel Cotabiță, primele declarații după ce a fost externat din spital: "Sunt viu!"
Mirii erau foarte mulțumiți că au avut lume, ne-am despărțit, iar în cursul zilei de duminică Cristi m-a sunat să mă întrebe dacă am ajuns cu bine acasă, chiar mi s-a părut un gest foarte frumos, încă o dovadă că a avut bun simț.", au povestit fotograful și interpretul care le-a cântat la nuntă mirilor, în cadrul unei emisiuni TV.